Prima pagină » Știri politice » Alfred Simonis, președintele ales al CJ Timiș, strânge semnături pentru susținerea lui Marcel Ciolacu la prezidențiale: Poate aduce stabilitate

Alfred Simonis, președintele ales al CJ Timiș, strânge semnături pentru susținerea lui Marcel Ciolacu la prezidențiale: Poate aduce stabilitate

Alfred Simonis, președintele ales al Consiliului Județean Timiș, a anunțat miercuri inițierea campaniei de strângere de semnături pentru susținerea candidaturii lui Marcel Ciolacu la alegerile prezidențiale. Simonis a subliniat că fiecare semnătură aduce România mai aproape de un viitor mai sigur și mai stabil, în care valorile sunt protejate și promovate.

„Astăzi am început strângerea de semnături pentru susținerea președintelui Marcel Ciolacu. Cu fiecare semnătură, ne apropiem de o Românie mai puternică, de un viitor în care valorile noastre sunt protejate și promovate”, a declarat Alfred Simonis.

Fostul președinte interimar al Camerei Deputaților a subliniat că Marcel Ciolacu este liderul potrivit pentru a asigura stabilitate și progres într-o perioadă critică pentru România.

Marcel Ciolacu este liderul care poate aduce stabilitate, progres și echilibru, într-o perioadă în care țara noastră are nevoie, mai mult ca niciodată, de unitate și viziune, a declarat acesta.

Locuitorii din Timișoara sunt invitați să participe activ la campania de susținere a lui Marcel Ciolacu, semnând la corturile amplasate în oraș.

Vino și tu la corturile amplasate în Timișoara, semnează pentru Marcel Ciolacu și hai să facem împreună primul pas către președintele care ne-a lipsit în ultimele două decenii, a fost apelul lansat de Simonis.

Conform legii, candidaturile propuse de partide, alianțe politice sau candidați independenți pot fi depuse doar dacă beneficiază de susținerea a cel puțin 200.000 de alegători.


CITIȚI ȘI:

Premierul Marcel CIOLACU anunță vești bune pentru economia României: Inflația scade la 5,1% și investițiile ating un nivel record

Marcel Ciolacu și-a lansat campania prezidențială strângând SEMNĂTURI în Piața Obor: Împreună, putem da românilor președintele pe care îl merită

Rareș Mereuță este reporter specializat în domeniul politic, cu o carieră începută în 2022 ca editor de știri la un post de televiziune central. Absolvent de licență și master în Științe ... vezi toate articolele

Citește și