Alianța Strada, înregistrată la Tribunalul București: „Vom fi victoria oamenilor obișnuiți”
„Formațiunea politică Alianța Strada s-a înscris la tribunal. De astăzi, strada intră în politică! Alianța Strada este un partid nou ce își propune să devină proiecția în spațiul politic românesc a mesajelor sutelor de mii de oameni ce au protestat spontan, în Piața Victoriei din București și în întreaga țară, împotriva abuzurilor actualei clase politice aflată la putere”, se arată în comunicatul transmis presei de Comitetul Interimar al partidului.
Membrii fondatori ai Alianței Strada – Alexandra Otilia Tudoran, Marilena Piucă, Sorin Alexandru Șontea, Lucian Piucă – susțin că nu au mai făcut până acum politică, „în afara > de a revendica pașnic, din 1989 și până acum, dreptul românilor la o viață decentă, și de a susține din stradă și principiile Declarației de la Timișoara și ale Declarației de la București”.
„Venim din stradă, dintre acești oameni minunați ce își doresc o Românie corectă, onestă, morală, cu o justiție liberă și independentă. Avem principii simple, dar împărtășite de milioanele de cetățeni ce vor veni, cu siguranță, alături de noi: patriotism, moralitate și competență! (…) Va fi victoria oamenilor obișnuiți, cei al căror glas nu se aude suficient de tare în Parlament!”, susțin membrii Comitetului Interimar al Alianței Strada, potrivit sursei citate.
În luna martie, formațiunea și-a înregistrat numele și sigla, anunțând că va depune la Tribunalul București actele necesare pentru înființarea unui partid „născut din rândul protestatarilor”.