Almăjanu: Candidatura lui Antonescu ne va aduce noroc, azi a plouat în Teleorman
Președintele PNL Teleorman, Marin Almăjanu, a declarat, luni, că, în opinia sa, candidatura lui Crin Antonescu le va aduce noroc teleormănenilor, el făcând trimitere la faptul că în ziua de luni a plouat în județ, ceea ce nu s-a mai întâmplat demult.
„Sigur ne aduce noroc. Uitați, n-a mai plouat de mult în Teleorman și faptul că astăzi a plouat e un semn de belșug, e un semn bun”, a spus Almăjanu, după ce Crin Antonescu și Liviu Dragnea și-au depus, împreună, dosarele de candidatură la BEJ Teleorman.
El a spus că a încercat încă din primăvară, înainte de locale, să-l convingă pe Antonescu să vină să candideze în Teleorman.
„Am avut discuții încă înainte de alegerile locale cu domnul președinte Crin Antonescu și i-am propus să vină să candideze la Teleroman, dat fiind faptul că dânsul a mai fost parlamentar de Teleorman și în campania electorală din anul 2000, nu știu dacă au rămas două-trei localități în care Crin Antonescu să nu fi fost împreună cu mine și cu colegii mei. Suntem onorați de faptul că președintele partidului a acceptat să candideze la Teleorman, îi mulțumim și îl asigurăm că primarii PNL, PSD vor convinge cetățenii să voteze masiv USL, astfel încât să obținem un rezultat cât mai bun”, a spus Almăjanu.
Antonescu și Dragnea și-au depus, luni după-amiză, împreună, dosarele de candidatură la BEJ Teleorman. Cei doi au fost întâmpinați de câteva zeci de susținători și li s-au înmânat buchete de flori la intrare.