Prima pagină » Știri politice » Alte patru organizații locale ale PSD, dizolvate

Alte patru organizații locale ale PSD, dizolvate

Alte patru organizații locale ale PSD, dizolvate
Detalii pe Gândul

Purtătorul de cuvânt al PSD Suceava, Alexandru Rădulescu, a declarat că în ședința CEx a PSD Suceava care s-a desfășurat, sâmbătă, în orașul Frasin, s-a decis dizolvarea organizațiilor locale din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și numirea președinților interimari Gheorghe Apetri în Vatra Dornei, Adrian Posa în Câmpulung Moldovenesc și Nicolae Cazacu în Gura Humorului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Totodată, a fost dizolvat și Biroul Permanent al organizației municipale Suceava, aici fiind numit ca președinte interimar a lui Dan Ioan Cușnir, vicepreședinte al organizației județene.

Cele patru organizații au fost dizolvate întrucât nu au obținut rezultatele scontate în alegerile locale.

Totodată, la solicitarea unor președinți de organizații locale s-a aprobat retragerea sprijinului politic pentru patru membri PSD aleși consilieri locali ca urmare a încălcării unor prevederi statutare, aceștia urmând să fie înlocuiți de supleanți în consiliile locale respective.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ce se întâmplă la Serviciul Român de Informații? Dan: Orice derapaj al Serviciului îmi revine mie
Digi24
Un virus gripal nou se răspândește rapid în România: În prima săptămână din decembrie au fost înregistrate peste 3.000 de îmbolnăviri
Cancan.ro
Vila Rodicăi Stănoiu de la malul mării a fost VANDALIZATĂ! Misterul moștenirii fostei ministrese se adâncește!
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
De ce am primit din partea SUA mesajul „să vă apere francezii”. Expert: „În aceste condiții, nu este surprinzător”
Mediafax
Ce taxe vor plăti bucureștenii din 2026? Proiect PMB: impozite pe locuințe, mașini și terenuri
Click
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Digi24
Reacție furioasă a Kremlinului, după ce șeful NATO a îndemnat la pregătiri pentru un război cu Rusia: „E iresponsabil”
Cancan.ro
Un nou virus se răspândește rapid în România, după apariția leprei la Cluj! Peste 3.000 de cazuri au fost confirmate în decembrie 2025
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Unde este cel mai înalt oraș locuit permanent din lume?