Ambasadorul SUA: Suspendarea lui Traian Băsescu va avea efecte serioase pentru imaginea României în lume dacă este făcută neconstituțional
Ambasadorul SUA, Mark Gitenstein, a declarat, miercuri, că suspendarea președintelui Traian Băsescu în sine nu va afecta imaginea României, însă vor fi consecințe serioase dacă va fi făcută într-un mod neconstituțional.
„Nu sunt un expert în privința asta și nu țin partea niciuneia dintre părți, dar pot să vă spun în mod absolut că, dacă suspendarea este făcută într-un mod care pare manipulator sau prin încălcarea Constituției, prin ocolișuri pentru că oamenii devin frustrați de procesul constituțional, aceasta va avea un foarte serios efect asupra modului cum este văzută în întreaga lume aplicarea legii în România”, a afirmat ambasadorul Gitenstein.
El a subliniat că imaginea României în ochii nu numai ai SUA, dar și ai piețelor financiare care sunt foarte importante în prezent, depinde nu numai de modul cum se va ajunge la suspendare, dar și de ce se va întâmpla în timpul perioadei de suspendare a președintelui.
Totodată, Gitenstein a evidențiat că este „un lucru foarte serios” îndepărtarea din funcție a unui președinte ales, iar în SUA au existat de asemenea trei încercări în acest sens, însă niciuna nu a reușit.
„Este un lucru foarte serios de a îndepărta un demnitar de rang înalt ales de popor din funcția sa, dar acest lucru se poate întâmpla, iar în anumite circumstanțe chiar ar trebui să se întâmple. Și în SUA avem un proces legat de asta, au fost trei încercări serioase de a face acest lucru, dar niciuna nu a reușit. Dar nu înseamnă că nu pot fi și circumstanțe când ar trebui să se întâmple asta și că ar putea fi cazul și aici, în România”, a mai spus ambasadorul SUA.
USL a depus miercuri cererea de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu.
Birourile permanente au decis ca joi, la ora 10.00, să aibă loc ședința plenului reunit al Parlamentului pentru citirea cererii USL de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu.