Prima pagină » Știri politice » Amnistia pentru politicienii CORUPȚI, o soluție alternativă. Teodor MELEȘCANU, luat la rost de o jurnalistă BBC

Amnistia pentru politicienii CORUPȚI, o soluție alternativă. Teodor MELEȘCANU, luat la rost de o jurnalistă BBC

Teodor Meleșcanu a declarat pentru BBC că amnistierea corupților ar putea rezolva problema supraaglomerării din pușcării. Ce replică i-a dat jurnalista care i-a luat interviul

„Liderul dumneavoastră a fost găsit vinovat pentru corupție, din acest motiv nu a putut deveni prim-ministru. Și acum, țara dumneavoastră încearcă să introducă o nouă amnistie care să le permită politicienilor să scape. Cel fel de semnal trimite acest lucru?”, l-a întrebat jurnalista BBC Emily Maitlis.

Teodor Meleșcanu a spus că autoritățile de la București încearcă să rezolve problema supraaglomerării din închisori.

„Vă pot spune foarte direct că una din cele mai dificile chestiuni pentru România este problema penitenciarelor și centrelor de detenție. Există procedură de sancționare (infringement) despre aglomerația din închisori și studiem posibilitatea de a încerca să găsim soluții care ar oferi condiții mai bune pentru cei aflați în închisoare. Din acest punct de vedere, ne gândim la posibilitatea de a folosi dispozitive electronice ce vor permite ca cei condamnați (…)să stea acasă”, a răspuns ministrul român al Afacerilor Externe.

El a fost întrerupt de jurnalista BBC: „Mă scuzați. Vorbim despre o practică politică coruptă și dacă țara dumneavoastră, guvernul dumneavoastră va permite o amnistie pentru acei politicieni care sunt găsiți vinovați. Este absurd„.

„Poate credeți că este absurd, însă vă pot asigura că, din când în când, dacă lucrurile nu merg bine în ceea ce privește codul penal, sunt posibilități să studiem soluții alternative„, a mai afirmat Meleșcanu.

Măsuri REPARATORII pentru abuzurile în justiție

În timp ce ministrul Justiției Tudorel Toader pregătește măsuri reparatorii pentru abuzurile din Justiție, secretarul general al Guvernului Toni Greblă readuce în discuție necesitatea unui moment T0. El reamintește că, la intervale diverse de timp, o amnistie este necesară, însă se speculează politic prea mult momentul acesteia.

 Tudorel Toader anunță măsuri reparatorii pentru condamnații care au depășit termenul depunerii unei contestații în anulare, însă au primit pedepse din partea completelor de 5 judecători ale ÎCCJ nelegal constituite.

„În termen scurt, vom veni cu măsuri reparatorii și pentru cei care au pierdut sau au depășit termenul de contestație în anulare.(…) Că a pierdut termenul de contestație sau nu, s-a aflat în aceeași ipoteză. Au fost condamnați de complete nelegal constituite,” a declarat ministrul Justiției, la Antena3.

 Secretarul general al Guvernului Toni Greblă crede că măsurile reparatorii ar trebui propuse chiar de reprezentanții Justiției, care să încerce să-și îndrepte erorile.

„Justiția refuză la nivelul conducerii să recunoască că au existat abuzuri, că au fost făcute excese și să propună măsurile juridice necesare îndreptării erorilor comise. Și din această cauză, situația devine și mai tensionată între cei care solicită respectarea drepturilor și libertăților omului, cei care solicită continuarea luptei împotriva corupției. Combaterii corupției, i-aș zice eu, dar cu respectarea prevederilor legale. Tot acest amestec de activități și influențe între Servicii, parchete, instanțe de judecată va fi resimțit, din păcate, în activitatea de justiție, pe foarte mulți ani de acum în colo. Ar fi rolul justiției însăși să vină cu propuneri de îndreptare a lucrurilor acolo unde aceeași justiție sau parchetele, sub influența unora sau altora, au comis abuzuri împotriva oamenilor,” a declarat Toni Greblă la România TV.

 Fără să dea sfaturi guvernului, acesta e de părere că un moment T0 ar fi necesar în România.

„Din punct de vedere tehnic, mai ales în situația actuală, având în vedere abuzurile care s-au comis și necesitatea de a exista totuși un T0. Scuze, măsuri reparatorii și plecăm la un drum curat și având încredere în justiție. Pentru că dacă populația nu are încredere în justiție, lucrurile nu stau bine într-o țară. De asemenea, s-ar liniști situația și în interiorul acestor instituții, mă refer la Parchetele și la instanțele de judecată, unde lucrurile sunt tensionate, ca urmare, tot la fel a multor abuzuri, șantaj sau tentative de șantaj comise împotriva unora sau altora sau a impresiei pe care o au că s-ar fi putut exercita. Acest T0 ar putea să liniștească lucrurile,” crede Greblă.

„Aceasta este o decizie politică care va fi luată la nivel de coaliție. Eu pot să vă spun, din punct de vedere tehnic, că uneori, la intervale diverse de timp, o grațiere, o aministie chiar este necesară. Acum sigur că se speculează politic care este momentul, care să fie întinderea celor două acte de clemență. Nu poți să îi exceptezi acolo pe unii oameni, dar cu atât mai mult trebuie găsite măsuri reparatorii, cu cât justiția însăși a demonstrat numeroase abuzuri comise în perioada recentă sau relativ recentă, care trebuie îndreptate într-un anume fel.”

Recomandarea video

Mediafax
Bolojan despre Crăciun: Ce își dorește, ce face și ce mănâncă
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Diana și George, cei doi soți morți în accidentul din Bacău, și-au presimțit sfârșitul: 'I-am întrebat ce fac de sărbători și...' 😢
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Judecătorul care a desființat decizia CCR de anulare a alegerilor din 2024, prezent la discuțiile cu Nicușor Dan. Ce a propus la Cotroceni
Mediafax
Ce promite Ilie Bolojan pentru anul viitor. Vești bune despre inflație și economie, dar și o condiție pusă de premier
Click
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Ce au putut face Andra și Cătălin Măruță în avion, în fața tuturor pasagerilor. 'Eu făceam plângere la compania aeriană'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Viaţa zbuciumată a celei mai frumoase Prinţese a României. A fost prima femeie căpitan de cursă lungă, s-a căsătorit de două ori şi a sfârşit la mănăstire