Prima pagină » Știri politice » Ana Birchall, audiată la DNA Ploiești în dosarul „Tony Blair”

Ana Birchall, audiată la DNA Ploiești în dosarul „Tony Blair”

Deputatul Ana Birchall este audiată, miercuri, la DNA Ploiești, ca martor în dosarul în care fostul premier Victor Ponta este acuzat că a primit 220.000 de euro pentru a-i asigura lui Sebastian Ghiță un loc eligibil la alegerile din 2012, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ana Birchall a declarat, la intarea în sediul DNA Ploișeti, că a fost citată în calitate de martor, refuzând să dea alte detalii.

Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că deputatul este audiat în dosarul în care fostul premier Victor Ponta este acuzat că a primit 220.000 de euro pentru a-i asigura lui Sebastian Ghiță un loc eligibil la alegerile din 2012.

În septembrie, deputatul Ana Birchall scria pe pagina personală de Facebook detalii despre aducerea lui Tony Blair în România, în primăvara anului 2012, susținând că i s-a transmis foarte limpede că acesta nu va percepe onorariu.

Ana Birchall sublinia că fost doar ”persoana care a mijlocit dialogul inițial și schimbul de contacte”, dar că nu s-a implicat în ”aspecte de natură financiară”, având în vedere că ”în calitate de secretar internațional al PSD era o obligație profesională de a propune organizarea unor evenimente, inclusiv cu invitați de marcă de peste hotare”.

”Mi s-a transmis foarte limpede faptul că dl. Tony Blair nu va percepe onorariu, dar încurajează gazdele să sprijine o acțiune caritabilă indicată de domnia sa. Neavând legitimitatea și calitatea juridică să mă implic în aspectele de natură financiară am transmis fundației organizatoare din România mesajul echipei oaspetelui din Marea Britanie, pentru continuarea directă a dialogului, contribuția mea oprindu-se aici”, explica social-democrata.

Ea adăuga că toate aspectele de ordin logistic ale vizitei au fost asigurate de echipa desemnată de Fundația gazdă din România, inclusiv formatul final al dezbaterii si lista aferentă de invitați.

Precizările au venit după ce fostul premier Victor Ponta a afirmat că invitarea lui Tony Blair în România a fost făcută la inițiativa Anei Birchall.

”Singurul aspect cu care doamna Birchall m-a informat legat de alte cheltuieli a fost faptul că Dl. Blair nu solicită onorariu, însă încurajează organizatorii din România să facă o donație către o fundație de caritate indicată de către domnia sa / nefiind vorba de bani de la PSD nu am cerut detalii și nici nu m-am implicat în vreun alt fel în acest aspect (…) Toate negocierile privind programul vizitei și partea de donații au fost purtate direct de către Ana Birchall”, scria Ponta pe Facebook.

El susținea că a aflat despre ”suma donației, firma care a donat și beneficiarul” din dosarul penal deschis pe numele său la DNA Ploiești.

 

Citește și