Anastase vrea să-l ajute pe Șova la „Treasure Hunt” ca ministrul să găsească contractul Bechtel

Publicat: 30 08. 2013, 14:44
Actualizat: 07 05. 2019, 15:06

Vicepreședintele PDL Roberta Anastase s-a oferit, vineri, la școala de vară a TDL, să îl ajute pe ministrul Dan Șova, care a anunțat că nu găsește contractul Bechtel, să joace „Treasure Hunt”, iar Traian Ungureanu a anunțat că documentul a fost găsit, după ce Crin Antonescu „dormise” pe el.

„Domnul Dan Șova e bun la desen, e clar că e un tip cu abilități, că am văzut cât de des ne-a desenat autostrăzi. Eu sunt convinsă că sunt mulți oameni în sală, tineri de la organizația noastră, care joacă acel joc, Treasure Hunt, sub diversele lui forme, căutătorii de diverse lucruri și aici cred că l-am putea ajuta să învețe să joace lucrul acesta, că am văzut că tot ascunde contractul Bechtel, după care se face că-l caută, după care îi pune pe alții să caute contractul Bechtel și joacă prost”, a explicat Anastase.

Potrivit afirmațiilor sale, ministrul Șova ar putea să joace mai bine acest joc, „ca să nu se mai joace cu nervii românilor”.

În schimb, ironic, europarlamentarul Traian Ungureanu a declarat că, potrivit unei știri de ultimă oră, respectivul document a fost găsit.

„S-a găsit contractul cu Bechtel. Dormise Antonescu pe el”, a glumit Ungureanu.

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a glumit, la rândul său, afirmând că ministrul Dan Șova ar trebui să caute contractul cu Bechtel „la maică-sa în birou”.

Referindu-se la premierul Victor Ponta, europarlamentarul a menționat că, în opinia sa, acesta nu ar trebui să intre în somaj, ci are nevoie doar de o schimbare de post. O propunere ar fi, potrivit acestuia, ca Ponta „să stea să se uite la televizor și să vadă direct deputatul de la Târgu-Jiu cum se joacă în Europa, cum a făcut Pandurii Târgu-Jiu”.

Eliana Rădulescu, eliana@mediafax.ro