ANCA JURMA, fosta șefă DNA, cercetată de Inspecția Judiciară după o ÎNREGISTRARE cu Florentina Mirică
Inspecția Judiciară s-a autosesizat și efectuează verificări prealabile pentru a afla dacă există indicii cu privire la săvârșirea unei abateri disciplinare de către fosta șefă interimară DNA, Anca Jurma, a confirmat, pentru MEDIAFAX, Alin Bogdan Alexandru, purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare.
Autosesizarea vine după ce în presă a apărut o nouă înregistrare, în care Jurma discuta cu procurorul Florentina Mirică despre un dosar în care ar fi vizat actualul șef interimar al DNA, Călin Nistor.
Procurorul-șef adjunct al DNA, Călin Nistor, cel care asigură conducerea instituției, a transmis, duminică, că nu știe de vreo cauză care să-l vizeze, în urma unei înregistrări apărute în care fosta șefă a Direcției Anca Jurma și procurorul Florentina Mirică ar vorbi de acest lucru.
„Nu cunosc nimic despre vreo cauză penală care sa mă privească. Nu m-a interesat niciodată dacă fac obiectul vreunei plângeri penale, deoarece, în toată cariera mea, nu am făcut decât să respect normele legale și codul deontologic al magistraților. Nu i-am cerut niciodată fostului procuror șef al DNA, Anca Jurma, și nici altui procuror din subordine să-și încalce principiile deontologice și de legalitate care guvernează ancheta desfășurată într-un dosar penal. De asemenea nu am avut niciodată vreo discuție cu vreun procuror care ar fi avut în lucru vreo cauză care să mă privească. La data la care s-ar fi purtat acea discuție din înregistrare, toate cauzele care-i vizau pe magistrați, inclusiv cu procurori DNA, erau trimise la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. Este firesc ca toate cauzele care priveau magistrați sau orice alte persoane să fie soluționate cu celeritate, pentru că în situația în care aceștia au săvârșit vreo faptă penală să fie dispuse măsurile legale, iar în situația în care nu ar fi fost constatată vreo astfel de faptă sa fie dispusă o soluție de netrimitere în judecată”, a transmis procurorul-șef adjunct al DNA, Călin Nistor, cel care asigură conducerea DNA, într-un comunicat de presă postat pe site-ul instituției.
Anca Jurma, cea care a deținut conducerea interimară a DNA timp de 6 luni, arată, tot prin intermediul unui comunicat de presă, că nu a făcut niciodată presiuni asupra vreunui procuror. „Am fost însă preocupată ca dosarele să fie soluționate conform legii, pe baza probelor administrate și să nu fie ținute în nelucrare. Am fost totodată preocupată să înțeleg de ce sesizări, „informe” sau nu, cu suspiciuni asupra unor procurori, nu au fost soluționate cu celeritate, conform normelor legale, lăsându-se astfel posibilitatea producerii a două riscuri: fie, dacă respectivul procuror ar fi vinovat, riscul ca acesta să fie lăsat să lucreze nestânjenit în continuare, fie, dacă el ar fi nevinovat, riscul ca asupra lui să planeze în mod nejustificat o umbră. Din acea discuție rezulta că, în viziunea interlocutoarei mele, sesizarea privind pe domnul procuror șef adjunct Nistor Călin intră în ultima categorie menționată mai sus, dar, cu toate acestea, colega nu a considerat oportun să o soluționeze timp de aproximativ un an”, a transmis fosta șefă DNA.
Reacțiile vin după ce, potrivit unei înregistrări prezentate de stiripesurse.ro, Călin Nistor ar fi vizat într-un dosar aflat pe rolul Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, acuzația fiind legată de o mită de un milion de euro. Este vorba despre o discuție dintre procurorii Florentina Mirică și Anca Jurma, în care cea din urmă este prezentată solicitându-i Florentinei Mirică informații despre o plângere care l-ar viza pe Călin Nistor. Cauza ar fi fost inițial investigată de Florentina Mirică, însă în luna octombrie a fost trimisă Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.