Anchetă la MAE, după ce fostul ambasador al României în Rusia, viitor ambasador în Cehia, a apărut într-o reclamă. EXPLICAȚIA diplomatului și reacția Ministerului
This browser does not support the video element.
Unul dintre cei mai experimentați diplomați de carieră din România, Constantin Grigorie, fost ambasador în Rusia, Turcia, Bulgaria și Italia, este vizat de o anchetă internă după ce a apărut într-o reclamă pentru un dispozitiv medical.
Într-un clip postat în 18 martie pe YouTube de centrul de detoxifiere care a realizat dispozitivul promovat de diplomat, ambasadorul vorbește despre inventatorului aparatului, un medic pe care spune că îl cunoaște de 20 de ani. Mai departe, își prezintă experiența pozitivă pe care a avut-o cu acel doctor și efectele benefice ale curelor de detoxifiere.
Contrar informațiilor inițiale din presă, ambasadorul nu a primit bani pentru această reclamă de tip testimonial și insistă că a apărut în ea într-un scop „strict umanitar”: „Ministerul Afacerilor Externe nu a fost informat cu privire la această activitate – de ordin personal -, ministerului nesolicitându-i-se acordul, sub nicio formă, cu privire la activitatea în cauză”, explică MAE într-o reacție la solicitarea gândul. „Ca primă reacție, persoana în cauză a invocat scopul strict umanitar al demersului său, acesta având caracter personal și fără obținerea de foloase materiale, conform spuselor sale”, a mai transmis Ministerul.
De altfel, Legea 269 din 2003 privind Statutul Corpului Diplomatic le interzice diplomaților români să presteze orice fel de activitate comercială. Singura activitate suplimentară pe care au voie să o aibă diplomații este să predea.
Deși primele informații sugerează că nu a încălcat legea, ambasadorul Grigorie, care a fost propus săptămâna trecută de președintele Iohannis pentru șefia misiunii diplomatice din Praga, a asociat funcția și ministerul cu această reclamă, ceea ce nu le este permis diplomaților. „MAE consideră regretabilă și inacceptabilă folosirea, în cadrul acestui demers, a numelui instituției și a funcției/gradului diplomatic din cadrul MAE”, a precizat Ministerul.
Constantin Mihail Grigorie a intrat în diplomație în 1990 și a deținut postul de ambasador al României în Rusia, din 2008. Anterior, din 2004 a fost ambasadorul României în Turcia, iar din 1999 în 2003 a fost ambasadorul României în Bulgaria, după cum gândul a scris AICI. Din 1995 și până în 1999, a fost șeful misiunii românești din Italia și Malta. Din 1993, a fost consilierul lui Teodor Meleșcanu, pe când acesta era ministru de Externe.