Andrei Caramitru nu mai este consilierul liderului USR. Ce l-a nemulțumit pe Dan Barna
„Îi mulțumesc lui Andrei Caramitru pentru munca depusă la definitivarea și comunicarea unui program de guvernare consistent. Este o premieră necesară pentru România: programul de guvernare se face prin dialog, nu într-o debara, cum fac celelalte partide. Am apreciat competenta în economie a lui Andrei încă de la prima noastră întâlnire și trebuie să recunosc că are un potențial politic real. Cred că acum e un om politic pe propriile picioare, și poate aduce contribuții valoroase. Am aflat și eu din presă de opiniile sale, prea des. Andrei are drumul său și este un om valoros care a venit spre USR pentru că USR este alternativa care va schimba România”, arată Dan Barna în mesajul intern trimis colegilor săi de partid.
El mai arată că „Andrei nu are nevoie de o titulatură de consilier al meu pentru a conta”.
„Odată terminată partea economică din program, Andrei rămâne un comunicator pe propriile picioare. De aceea, am decis amândoi că e mai bine să încetăm relația președinte – consilier. Andrei Caramitru rămâne un membru și o resursă în USR, cu propria cale”, se mai arată în mesajul obținut de MEDIAFAX.
Andrei Caramitru, consilierul președintelui USR, Dan Barna, a reacționat, după adoptarea în Parlament a codurilor penale, spunând că PSD-ALDE și UDMR „s-au scăpat și albit, în bloc” prin votul pe care l-au dat la proiectele de lege.
„Grijania voastră de nenorociți! S-au «scăpat» și albit, în bloc. Inclusiv violatorii, pedofilii, criminalii sunt scăpați. Cu voturile UDMR. Nu vom uita asta. Locul vostru – borfașilor de la PSD/ALDE/UDMR – este la pușcărie sau în exil unde să muriți de foame – nici gunoieri să nu vă angajeze ăia. Rușine să vă fie!”, a scris Andrei Caramitru, miercuri, pe Facebook.
Foto: Facebook/Andrei Caramitru