Andrei GUȘĂ, fiul lui Cozmin Gușă, își anunță CANDIDATURA la alegerile parlamentare din partea SOS România: ”Prioritatea politică imediată trebuie să fie în acord cu expertiza mea”
Andrei Gușă, cunoscut în principal pentru activitatea sa în domeniul presei, a ales să facă pasul spre politică, candidând la alegerile parlamentare din partea partidului SOS România, condus de Diana Șoșoacă. În acest context, Gândul a discutat cu el pentru a explora mai în detaliu viziunea sa politică și prioritățile pe care le are pe scena politică din România.
Andrei Gușă și-a explicat decizia de a se alătura partidului SOS prin afinități personale și ideologice, dar și la propunerea Dianei Șoșoacă.
Recunosc, partidul îl cunosc mai puțin. Cunosc personalități din acest partid, de la europarlamentarul Luis Lazarus, la Ninel Peia, colegul meu de candidatură în județul Prahova, l-am cunoscut recent și pe profesorul Florian Colceag. Opțiunea mea a fost influențată de invitația Dianei Șoșoacă, căreia îi mulțumesc. Sunt un militant public pentru o Românie suverană, condusă de lideri aleși corect de popor, nu de puteri străine care să intervină în procesele noastre decizionale, a declarat Andrei Gușă pentru Gândul.
De altfel, fiul lui Cozmin Gusă și-a exprimat solidaritatea față de Diana Șoșoacă, afirmând că blocarea candidaturii acesteia l-a determinat să accepte această candidatură.
Mărturisesc că opțiunea mi-a fost influențată și de marea nedreptate care i s-a făcut (n.red. Dianei Șoșoacă) prin blocarea candidaturii la prezidențiale, o candidatură care s-ar fi putut transforma cel puțin într-o calificare în turul II. Este limpede că un proiect suveranist important pentru România a fost blocat, iar atunci, inclusiv din spirit de frondă, dar și de solidaritate și responsabilitate, am acceptat să candidez pentru SOS România.
Prioritate politică: libertatea de expresie
Candidatul SOS România și-a conturat prioritățile politice în funcție de expertiza sa acumulată de-a lungul anilor. Prima sa preocupare este libertatea de expresie, o temă centrală în activitatea sa, având în vedere că în ultimii ani a coordonat grupul de presă Gold și a fost secretar executiv al Noului Club de Presă, o organizație care include aproape 1000 de jurnaliști.
Prioritatea politică imediată trebuie să fie în acord cu expertiza mea. Expertiza mea curentă este legată de lupta pentru libertatea de expresie în România, libertatea presei. Am făcut-o și prin coordonarea în ultimii patru ani a grupului de presă Gold, am făcut-o și din poziția de secretar executiv al Noului Club de Presă, fondat de către oameni importanți din presa românească, cu aproape 1000 de jurnaliști înscriși, cu un consiliu din care fac parte personalități ca și Sorin Roșca Stănescu, Bogdan Comaroni, Răzvan Savaliuc sau Cozmin Gușă.
Reconstrucția României și sportul
O altă prioritate pentru Andrei Gușă este reconstrucția României, pe care o vede ca pe un imperativ național, subliniind nevoia de expertiză tânără calificată. În calitatea sa de președinte al asociației AASE – Absolvenții de Școli Externe, Gușă își propune să creeze un cadru legal pentru atragerea tinerilor români educați în străinătate înapoi în țară.
România are nevoie de expertiză și trebuie să găsesc modalitățile legale prin care să reușesc să creez un cadru pentru revenirea în țară a tinerilor calificați în străinătate, a tinerilor de care reconstrucția României are nevoie. Pentru că marea problemă nu este reconstrucția Ucrainei – marea problemă politică a României este reconstrucția României. De ce vorbim noi despre reindustrializare, când noi nu avem cadre calificate pentru aceasta? Credeți că putem reindustrializa țara cu muncitorii pe care îi aducem din Sri Lanka? Este o prostie, a afirmat Gușă Jr.
Sportul reprezintă, de asemenea, o temă centrală pentru viitorul parlamentar. Fiind un fost sportiv profesionist, Gușă consideră că România trebuie să își regândească complet politica sportivă.
Noi nu putem să mai fim o țară de scutiți la sport, pentru că asta a ajuns România din păcate. Eu sunt fost sportiv profesionist, îmi dau seama de importanța sportului pentru sănătatea unei națiuni, dar și pentru prestigiul acesteia. Mă pricep la managementul sportiv și aici pot ajuta. Și sigur, pe măsură ce voi câștiga experiență, voi încerca să mă implic și în alte proiecte de tip parlamentar.
Viziunea guvernamentală: un program suveranist autentic
În ceea ce privește participarea partidului SOS România la guvernare, Andrei Gușă este ferm în convingerea că singura variantă acceptabilă este aceea a unui guvern care să își asume un program suveranist autentic.
SOS poate participa într-o guvernare care vorbește despre patriotismul economic, dar el să fie unul concret, nu unul care atunci când vine OMV-ul și te anunță de anumite intenții, faci sluj în fața lor, a declarat Gușă.
Presupunând că SOS România nu va face parte din arcul guvernamental, Andrei Gușă crede că opoziția poate avea un rol semnificativ în legislativ doar dacă este formată din oameni influenți și consecvenți.
El o dă exemplu pe Diana Șoșoacă, care, deși a fost singură în Parlament după despărțirea de AUR, a reușit să fie o voce influentă.
Opoziția poate să aibă rol în legislativ în momentul în care oamenii care compun opoziția sunt influenți și consecvenți. Diana Șoșoacă a fost un om influent, dar din păcate a fost singură, din momentul când a plecat din AUR, atunci când a activat în Parlamentul României. Forța grupului contează, iar grupul trebuie să fie format, repet, din oameni influenți din punct de vedere public, și consecvenți. Să sperăm că vom reuși să formăm un nucleu al SOS-ului format din asemenea oameni, și atunci veți vedea că vom conta.
Pe lângă activismul parlamentar, Gușă consideră că o opoziție puternică trebuie să colaboreze cu o mass-media sănătoasă și independentă, motiv pentru care consolidarea libertății de expresie rămâne una dintre prioritățile sale majore.
Există întotdeauna metode de persuasiune și metode de convingere, care se bazează desigur și pe jocul public de imagine, unde avem nevoie de un parteneriat cu o mass-media sănătoasă. De aceea, principala mea prioritate în activitatea parlamentară este consolidarea libertății de expresie.
Sursa colaj: Facebook: Andrei Gușă + SOS România
CITEȘTE ȘI:
Cozmin Gușă: „A fost o mare greșeală a lui Geoană. El nu mai trebuia să meargă la Moscova”