Andrei Marga a demisionat de la șefia ICR. Vezi interviul pe care Marga l-a acordat ziarului Gândul

Publicat: 17 06. 2013, 16:35
Actualizat: 31 07. 2014, 08:30

UPDATE. Andrei Marga a demisionat de la șefia ICR, după ce astăzi comisiile de cultură și externe ale Senatului au propus revocarea sa din funcție. În scrisoarea de demisie, fostul șef al ICR susține că încă de la acceptarea funcției „s-au lansat defăimări, tipice înțelegerii primitive a politicii, mai ales după rețeta deformării celor spuse, pentru a putea fi „combătute”. S-a folosit apoi orice alt pretext pentru atacuri, mergând până la fabricații biografice spre a influența naivii”.

„Nu am de rectificat sau de retractat nimic din ceea ce am spus până acum. În plus, pentru că în România se minte vârtos și se deformează copios vorbele și faptele, mai precizez că documentele acțiunii mele la ICR – la fel ca și documentele acțiunii mele la Ministerul Educației Naționale, la Universitatea din Cluj și la Ministerul Afacerilor Externe – sunt publicate în volume ce pot fi consultate. Se poate minți o vreme, dar, până la urmă, se poate verifica pe acte. Documentele acțiunii la ICR constituie un nou volum (cu titlul Alocuțiuni, reacții, documente, 2013), în succesiunea celui evocat”, scrie Marga în scrisoarea de demisie.

Senator PSD: „Am constatat pentru prima dată că o instituție aflată în subordinea Senatului nu a respectat legea”

Comisiile de cultură și politică externă ale Senatului au decis astăzi să propună plenului revocarea lui Andrei Marga de la șefia Institutului Cultural Român(ICR). Senatorii au discutat, fără presă, situația de la ICR, după ce între membrii Parlamentului și cei ai Institutului au apărut o serie de divergențe în privința raportului de activitatea al Institutului pe 2012. Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a propus ca ședința să  fie una secretă și presa să nu aibă acces la ea. Împotriva acestei propuneri au votat doar cinci membri, printre aceștia Sorin Roșca Stănescu, Gabriela Firea, Petru Filip, Mihai Răzvan Ungureanu și Gabriel Mutu. La finalul ședinței, președintele Comisiei de Cultură, Georgică Severin a anunțat că s-a votat revocarea din funcție a conducerii ICR, Andrei Marga, din cauza că instituția nu a depus la timp raportul de activitate pe anul 2012. Votul în plenul Senatului în privința demiterii conducerii ICR va fi dat mâine dimineață.

ALEXANDRA STAN BĂTUTĂ. ALEXANDRA STAN nu a avut accident, ci a fost bătută de manager. Ce spune ALEXANDRA STAN

„Comisiile de cultură și politică externă au analizat situația documentelor prezentate de ICR în conformitate cu legea, raportul de activitate pe 2012 și decontul financiar pe 2012. Comisia a analizat documentele prezentate și am constatat pentru prima dată că o instituție aflată în subordinea Senatului nu a respectat legea, în sensul de a ne propune un raport de activitate pe 2012. Am avut o corespondență care există la Comisie cu ICR și de-abia săptămâna trecută ni s-a trimis copia unui document înaintat de ICR Direcției Finanțelor Publice în februarie. Nu este o atitudine de respect față de Senat. În consecință, am supus votului comisiilor reunite propunerea ca toată conducerea executivă, președintele ICR și cei doi vicepreședinți să fie demiși. Această propunere a fost votată cu o largă majoritate, 11 „pentru”, patru împotrivă și o abținere”, a declarat pesedistul Georgică Severin.

Propunerea de demitere a conducerii ICR urmează să fie înaintată Biroului Permanent al Senatului, iar ulterior va fi votat în plenul Senatului.

„Președintele și vicepreșinții ICR sunt numiți sau demiși de plenul Senatului”, a adăugat președintele Comisiei de Cultură din Senat. Georgică Severin a precizat că președintele ICR, Andrei Marga, nu a fost invitat la comisiile parlamentare pentru a da explicații.

În timp ce președintele Comisiei de buget de la Senat, Cosmin Nicula, susține că ICR a depus „o fițuică” în locul Raportului de activitate, președintele ICR, Andrei Marga, a declarat pentru gândul că Raportul de activitate este unul complet și a fost depus cu patru zile înainte să expire termenul limită.

„La începutul lui 2012, după trei luni de funcționare la ICR a noii conduceri, am trimis un raport preliminar Comisiei de Cultură a Senatului. Nu era nevoie de un raport preliminar, dar am vrut să văd ce doresc ei în materie de ICR. La raportul preliminar s-a spus că este în regulă și atunci am elaborat raportul complet, care a fost depus la Senat pe 11 aprilie, deci cu patru zile înainte de termenul fixat de lege. Am atașat și documentul care se numește „Execuția bugetară pe 2012″. Potrivit legii, datoria Comisiei de Cultură era să avanseze acel text spre Comisia de Buget. Comisia de Buget are, potrivit legii, și raportul financiar prezentat de ICR, ca oricare altă instituție publică, ministrului de finanțe. Acest raport are vreo 400 de pagini. La comisia de buget au ajuns toate documentele necesare și execuția bugetară, și contul de execuție bugetară și o parte a acestui raport, dar Comisia de Buget își ia datele de unde dorește. Puteau să ne ceară și nouă, dar nu ne-au cerut, dar putea să le ia automat de la Comisia de Cultură. Este un simplu pretext al cuiva, nu cunosc persoana care a făcut declarația, știu că este senator PSD, dar nu cunosc persoana. Am văzut că s-a hazardat în declarații, dar toate documentele sunt la dispoziție. Cine răspunde la noi de partea financiară, directoarea generală care a lucrat și în vechea echipă și în noua echipă au căutat să intre în legătură cu domnul senator, dar nu s-a reușit”, a fost poziția exprimată de președintele ICR, Andrei Marga într-un interviu pentru gândul.

Premierul Victor Ponta a criticat săptămâna trecută activitatea ICR, spunând că există „grave disfuncționalități” între ICR și MInisterul de Externe.