Angel Tîlvăr, convorbire telefonică cu omologul său din Ucraina: Marea Neagră nu mai este un spațiu al cooperării, ci un TEATRU de război
Marea Neagră nu mai este un spaţiu al cooperării, ci un teatru de război, ca urmare a acţiunilor agresive ale Federaţiei Ruse, a afirmat, joi, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, în cadrul convorbirii telefonice cu ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov.
Ministrul Tîlvăr a condamnat ferm atacurile rusești asupra infrastructurii civile portuare ucrainene din zona Dunării, situată în proximitatea graniței cu România.
România condamnă în cei mai fermi termeni agresiunea rusă împotriva poporului ucrainean, neprovocată și ilegală, în special atacurile asupra populației şi infrastructurii civile ucrainene, a declarat Angel Tîlvăr.
Discuțiile au vizat și stadiul eforturilor României în vederea sprijinirii forțelor armate ale Ucrainei în plan bilateral, precum și coordonarea eficientă a proiectelor de asistență multinațională la care România este parte.
Tîlvăr a reafirmat angajamentul României de a susține Ucraina, inclusiv prin programe de instruire pentru militarii ucraineni, precum Misiunea de Asistență Militară a Uniunii Europene (EUMAM UA) și Operația INTERFLEX condusă de Marea Britanie. De asemenea, România își menține disponibilitatea de a pregăti piloți ucraineni în Centrul European de Instruire F-16 de la Fetești.
Ministrul Umerov a transmis mulțumiri României pentru sprijinul acordat țării sale încă din prima zi a declanșării războiului rus de agresiune, în plan umanitar, diplomatic, de sprijin al exporturilor de cereale, dar și în alte domenii importante.
Oficialul ucrainean a transmis, de asemenea, un mesaj de recunoștință cu privire la decizia României de a dona Ucrainei un sistem de apărare aeriană Patriot.
CITEȘTE ȘI: