ANI cere revocarea din funcție a deputatului Nechita pentru incompatibilitate

ANI cere revocarea din funcție a deputatului Nechita pentru incompatibilitate
Publicat: 11/02/2013, 16:40
Actualizat: 30/09/2018, 19:26

Instanța supremă a stabilit că deputatul Aurel Nechita este incompatibil întrucât deține atât funcția de parlamentar, cât și pe cea de decan al Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, ANI comunicând sentința Camerei Deputaților.

Agenția Națională de Integritate arată, luni, într-un comunicat de presă remis agenției MEDIAFAX, că raportul de evaluare emis la 27 iunie 2011, prin care s-a constatat încălcarea dispozițiilor legale privind regimul juridic al incompatibilităților de către deputatul Aurel Nechita a rămas definitiv și irevocabil prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 585/05.02.2013, prin care a fost admis recursul formulat de ANI împotriva sentinței nr. 339/31.10.2011 a Curții de Apel Galați.

„Agenția Națională de Integritate a comunicat raportul de evaluare Camerei Deputaților în vederea aplicării sancțiunilor disciplinare, respectiv revocarea din funcție, și a interdicției exercitării unei funcții sau demnități publice, în conformitate cu prevederile art. 25, alin. (1) din Legea nr. 176/2010: «Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta și dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni»”, a precizat sursa citată.

ANI a precizat că, potrivit articolului 25, alineatul 2 din Legea 176/2010, „persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate”.

Potrivit ANI, în perioada 12 mai 2005 – 19 decembrie 2008, Aurel Nechita a exercitat, simultan, atât funcția de deputat, cât și pe cea de decan al Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, încălcând, astfel, prevederile articolului 84, alineatul 2 din Legea 161/2003.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Temperatura optimă în casă. La câte grade recomandă medicul specialist să setezi centrala termică pentru...
Vedeta din România pe care puțini și-o amintesc! Mama ei e disperată: fiica a renunțat...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Trucul ieftin necunoscut de șoferi prin care poți evita aburirea parbrizului în anotimpul rece
Mărturia sfâșietoare a vecinei celor trei români morți în Valencia. Ce s-a întâmplat cu doar...
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Cum a luat 'block' Un show păcătos! Capatos a răbufnit: 'Nu se poate așa ceva!'...
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
EXCLUSIV. Mărturiile românilor din Spania care s-au aruncat în puhoaie pentru a-şi salva vecinii: "Am...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
16 români sunt dați dispăruți în Spania, în urma inundațiilor! MAE verifică informațiile cu privire...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Care este valoarea celui mai mare IQ înregistrat în lume în 2024? Terence Tao deţine...
Au fost găsite PRIMELE fosile de dinozaur în Hong Kong!
Se TAIE BANII. Românii care nu mai primesc nimic la final de an
Ziua în care toată lumea are ghinion. Nu se fac nunți și nici afaceri
Club Colectiv, la un pas de o nouă tragedie, la 9 ani de la incendiul...
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
VIDEO Mama Andreei Tonciu, despre infidelitatea soțului. Cum a aflat aceasta că a fost înșelată...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Un studiu sugerează că stelele eșuate ar putea forma planete