ANIVERSARE. Cum își serbează ziua de naștere premierul Ludovic Orban. Surpriza pregătită membrilor Guvernului!
Primul-ministru Ludovic Orban își serbează ziua de naștere în plină pandemie de Covid-19. Ca să dea un exemplu de comportament responsabil, premierul și-a anunțat colaboratorii că luni, 25 mai, când aniversează 56 de ani de viață, nu va fi nicio petrecere!
Doar „o zi obișnuită de lucru”, a anunțat Ludovic Orban programul pentru luni. Liderul PNL nu are de gând să se sărbătorească într-un fel anume, mai cu seamă că România este în stare de alertă, iar primul exemplu de comportament responsabil trebuie să vină chiar de la conducătorii săi.
În acest sens, Orban le-a cerut colaboratorilor apropiați și colegilor din Guvern seriozitate și atenție maximă fiindcă urmează o săptămână foarte încărcată.
Următoarea ședință de Guvern este programată pentru miercuri, iar pe ordinea de zi trebuie să fie și pregătirea actelor normative pentru perioada de după 1 iunie.
„Miercuri sau joi, avem de pregătit actele normative pentru ce urmează după 1 iunie”, a declarat, duminică, 24 mai, Ludovic Orban în timpul unei vizite la Ştefăneşti.
Premierul nu a dorit să facă altă precizări cu privire la actele normative care urmează să fie discutate în viitoarea ședință de Guvern.
Duminică, avându-l în frunte pe Ludovic Orban, liberalii au participat la inaugurarea Muzeului Naţional „Brătianu”, amplasat în Vila Florica. Casa este fosta reşedinţă a familiei Brătianu, din comuna Ştefăneşti, județul Argeș.
Evenimentul a coincis cu ocazia aniversării a 145 de ani de la înfiinţarea Partidului Naţional Liberal.