Anton Pisaroglu, consultant politic pentru externe al președintelui AUR, încetează colaborarea cu acesta. „Politica lui George Simion devine periculoasă pentru România”

Publicat: 14 04. 2022, 12:52
Anton Pisaroglu / Sursa: Facebook

Consultant politic al lui George Simion pe probleme de relații internaționale, Anton Pisaroglu, a anunțat, joi, pe Facebook, ruperea colaborării cu președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, despre politica acestuia spunând că „devine periculoasă pentru România”.

„Am evaluat de o perioadă de timp încoace decizia de a mă alătura lui George Simion în calitate de consultant politic pe probleme de relații internaționale. Din păcate, am ajuns la concluzia că această colaborare nu mai poate continua, atât din motive de diferențe ideologice cât și din cauza unor discrepanțe care țin de convingerile personale, aspecte care s-au relevat pe măsura apropierii de partid”, a declarat Anton Pisaroglu, într-o postare pe contul de Facebook.

„Liderii devin captivi ai propriilor alegeri de oameni apropiați”

Consultantul politic a precizat că va reveni într-o postare viitoare cu motivele care stau la baza deciziei de a renunța la colaborarea cu AUR și despre cum politica lui George Simion devine periculoasă pentru România.

„Principiile și valorile m-au condus în viața profesională, unde am avut colaborări cu o multitudine de tipologii de lideri politici, cu viziuni dintre cele mai diverse. Prin forța lucrurilor, liderii devin captivi ai propriilor alegeri de oameni apropiați, care sunt chemați de către aceștia să le filtreze realitatea în funcție de propriile abilitați si interese. Niciun lider nu scapă de această capcană, însă cei mai înțelepți fac propriile incursiuni în realitate, nemediate, precum și ajustările care se impun pe linia sfătuitorilor”, a precizat, pe Facebook.

Decizia e anunțată la 50 de zile de la debutul invaziei ruse în Ucraina.

Conform informațiilor din februarie, Anton Pisaroglu se ocupa de consolidarea relațiilor pe plan internațional ale partidului AUR, în special cu Bruxelles, Statele Unite și Israel, iar George Simion i-a cooptat pe consultantul politic Anton Pisaroglu și pe partenerul acestuia – americanul Marshall Comins – pentru a pune în aplicare o nouă strategie de politică externă și de relații internaționale a partidului pe care îl conduce.

Anton Pisaroglu confirmase în 21 februarie acest an pentru G4Media că are o colaborare cu AUR „pe partea externă”, iar George Simion a declarat atunci că nu plătește nimic pentru consilierea primită de la Anton Pisaroglu și alți consultanți precum Adrian Thies și Peter Imre.

Potrivit sursei citate, Anton Pisaroglu a devenit cunoscut publicului în 2019, când premierul PSD de la acel moment, Viorica Dăncilă, l-a numit consilier onorific pentru relaţii internaţionale.

El a fost rugbyst de performanță, apoi a lucrat șef de securitate și consilier la firmele lui Frank Timiș, Dragoș Dobrescu,  temut om de afaceri membru al grupării informale de politicieni și afaceriști cunoscut drept Grupul de la Monaco, potrivit Profit.ro. Apoi el a devenit partenerul lui Alan Blaine Stone, fondator și fost CEO al firmei americane de apărare Circinus Defense LLC, dar și al lui Marshall Comins, un consultant politic cu proiecte în Rusia, scrie G4Media.