Antonescu: Băsescu poate spune mai multe despre aceste stări ale domnului Voronin
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că președintele Traian Băsescu ar putea să dea mai multe detalii despre stările de ebrietate de care este acuzat de Vladimir Voronin, întrucât acesta îl cunoaște mai bine pe liderul comuniștilor de la Chișinău.
Antonescu a fost întrebat cum vede acuzațiile lansate de liderul comuniștilor moldoveni, Vladimir Voronin, în cazul președintelui Traian Băsescu.
„Nu comentez. Evident că e o declarație nepotrivită și cred că nu e prima a domnului Voronin, dar asta e o chestiune pe care ar trebui să-l întrebați mai degrabă pe domnul Băsescu, care îl cunoaște mult mai bine și care ne poate spune despre aceste stări ale domnului Voronin, eventual”, a replicat liderul PNL.
Liderul Partidului Comuniștilor din R.Moldova, Vladimir Voronin, a declarat pentru postul de televiziune TV7 că președintele român Traian Băsescu face presiuni asupra politicienilor de la Chișinău și îi sună în stare de ebrietate, relatează PRO TV Chișinău.