Antonescu cere un vot pe proiectul guvernului privind Roșia Montană și desființarea comisiei speciale
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că optează mai degrabă pentru desființarea Comisiei speciale Roșia Montană, după emiterea unui raport de respingere a proiectului de lege al Guvernului, și înființarea unui for nou, care să inițieze un proiect de lege general.
Antonescu a fost întrebat care este poziția PNL privind modificările propuse la proiectul de lege inițiat de Guvern asupra exploatării de la Roșia Montană.
„Mandatul acestei Comisii speciale încredințat de plenul Parlamentului a fost strict acela de a se pronunța asupra proiectului de lege inițiat de Guvern. Poziția noastră este aceea ca raportul Comisiei pentru acest proiect de lege să fie de respingere”, a declarat Antonescu.
El a precizat că la nivelul USL s-a discutat despre varianta prelungirii mandatului actualei comisii speciale, sau înființarea unei noi comisii speciale, care ar urma să pregătească inițierea unui proiect de lege general privind regimul exploatării resurselor naturale.
„Aceste lucruri să fie foarte clare, distincte, și în felul acesta pe o formulă sau alta să vedem cum mergem mai departe (…) La USL s-a discutat posibilitatea sau varianta prelungirii mandatului acestei Comisii cu 30 de zile în care să ne dea un răspuns ferm și asupra proiectului Guvernului și un eventual alt proiect general cu privire la regimul exploatărilor”, a mai precizat liderul PNL.
Antonescu a menționat că PNL ar prefera varianta ca actuala comisie specială să dea raport de respingere proiectului Guvernului și apoi să se constituie o altă comisie pentru inițierea „unui proiect nou nouț”.
Liderul PNL a fost întrebat dacă în cazul unui proiect de lege care stabilește un cadru general decizia asupra proiectului minier de la Roșia Montană va fi luată în Guvern.
„Din punctul meu de vedere, este nevoie de o reglementare cu rang de lege, generală, privind regimul exploatărilor și sigur că în baza acestui cadru nou legislativ Guvernul, atunci când are la îndemâna sa, conform Constituției și legii, de luat niște hotărâri, le ia. Nu în cazul Roșia Montană sau în altul specific, în orice caz”, a mai afirmat Antonescu.