Antonescu: Eventuala numire a lui Tăriceanu în funcția de premier este o ipoteză fantezistă

Publicat: 30 11. 2012, 12:41
Actualizat: 27 03. 2019, 08:02

Președintele PNL, Crin Antonescu, a susținut, vineri, într-o conferință de presă la Timișoara, că evetuala desemnare a lui Călin Popescu Tăriceanu în funcția de premier, de către președintele Traian Băsescu, este „o ipoteză fantezistă”.

Întrebat cum va afecta USL o eventuală numire a lui Tăriceanu ca premier, liderul PNL, Crin Antonescu, a răspuns că liberalii au „angajamente politice luate față de parteneri, luate în cadrul USL și în fața a milioane de alegători”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Vă reamintesc că există un congres al PNL care a adoptat decizia ca partidul să meargă în aceste alegeri și să guverneze în USL și ca primul-ministru să fie Victor Ponta. Ca atare, o asemenea ipoteză e fantezistă”, a spus Antonescu.

Potrivit acestuia, inclusiv Călin Popescu Tăriceanu, „întrebat despre o asemenea fantasmă, și-a amintit” că există o înțelegere politică și că premier va fi Victor Ponta.

La rândul său, liderul USL, Victor Ponta, a declarat, la aceeași conferință de presă, că la programul USL au lucrat atât reprezentanții PSD, cât și cei ai PNL și PC, acesta fiind prezentat în fața liderilor politici și de față cu Adrian Năstase și Călin Popescu Tăriceanu.

„Povestea asta cu programul care trebuia să fie mai liberal este doar o poveste și sunt convins că domnul Tăriceanu a fost interpretat greșit sau s-a exprimat greșit”, a afirmat Victor Ponta, adăugând că „ultima speranță a lui Traian Băsescu și a PDL să rămână Tăriceanu e absolut grotesc”.

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu spunea, în plenul celor două Camere ale Parlamentului, că atitudinile de „țâfnă și arțag” față de liderii UE nu vor face decât ca România să ajungă în postura de țară „izolată, marginalizată și frustrată”.

„Cred că declarațiile total neinspirate la adresa Uniuni Europene, a instituțiilor europene, a unor lideri europeni, au fost o greșeală care riscă să ne pună într-o postură de țară izolată, marginalizată și frustrată, de țară care nu a înțeles mecanismele europene, n-a înțeles practicile și conduita europeană. O poziție puternică în acest domeniu se construiește foarte greu, se construiește în timp și se construiește cu eforturi și nu cu eforturi de orice fel, eforturi mari, care presupun să nu existe în această atitudine nici țâfnă, nici arțag, dar mai degrabă diplomație, conexiuni în lumea occidentală cu prieteni și aliați puternici, cu prieteni și aliați puternici statornici, demersurile să fie făcute cu calm, cu răbdare”, afirma Tăriceanu.

Totodată, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu declara, joi, că a așteptat de la președintele PNL prezentarea unui plan economic pentru România, având în vedere că actuala campanie se încheie în mai puțin de două săptămâni, precizând că electoratul liberal așteaptă soluții de guvernare din partea PNL.

În replică, președintele PNL, Crin Antonescu, a spus că fostul lider PNL Călin Popescu Tăriceanu este manipulat pe tema poziției USL față de UE, el adăugând că este greu să primești sfaturi de la cineva care a anunțat, ca premier, fără consultări, că România nu-și va respecta unele angajamente.

Crin Antonescu spunea că în situația în care Călin Popescu Tăriceanu va fi desemnat premier de către președintele Traian Băsescu, în locul lui Victor Ponta, dacă USL are majoritate, atunci liberalul va fi exclus din partid, iar șeful statului va fi suspendat.