Antonescu explică motivele pentru care l-a primit pe Becali în PNL. „Un acord cu Gigi Becali nu ne face să ne cadă vreun rang sau epolete”
Înregimentarea lui Gigi Becali în PNL este considerată de Crin Antonescu utilă USL, deoarece acesta are „un discurs care la un fragment al populației are o anumită relevanță”.
„Gigi Becali are calități și defecte, are un discurs care la un fragment al populației are o anumită relevanță. Când spune >, nu văd niciun motiv să spun >. Cu calitățile și defectele lui Gigi Becali nu a furat banul public al acestei țări, nu avem o problemă în sensul acesta cu el. A fost mai sincer decât alții, nu e Gigi Becali un capăt de țară. Când tot felul de flăcăi tot fac comparații cu Brătianu, le spun să nu mai amestecăm lucrurile. Brătianu are locul lui în istorie. Dacă în PNL nu s-a scandalizat nimeni când Stolojan a devenit președintele PNL, când domnul Meleșcanu a fost pe mari poziții, un acord cu Gigi Becali nu ne face să ne cadă vreun rang sau grad sau epolete. Este o bătălie mult prea dură și să mergem înainte după ce o decizie a fost luată”, a declarat la Antena 3 Antonescu.
Președintele PNL a adăugat că Becali a fost sincer și când s-a aliat cu Elena Udrea și PDL, dar și când a negociat cu USL.
„Nu îi cereți lui Gigi Becali mai mult decât ați cerut UNPR sau lui Sorin Frunzăverde, care în diferite momente, etape s-au alăturat acestei construcții. Grație acestei alăturări am putut veni la guvernare mai devreme. PNG discută doar despre un loc de parlamentar, eu nu văd în asta marea revoluție a politicii românești. Dacă noi am ieșit în întâmpinarea ofertei lui Gigi Becali, avem nevoie de toți oamenii care să fie aduși în acest proiect mare”, a subliniat liderul PNL.
Victor Ponta a menționat că a susținut decizia cooptării lui Gigi Becali în USL, deoarece Uniunea este „adunarea tuturor celor vor să ne scape de Traian Băsescu”.