Prima pagină » Știri politice » Antonescu i-a trimis lui Ponta două propuneri pentru Ministerul Transporturilor. Ponta a ales-o pe Ramona Mănescu

Antonescu i-a trimis lui Ponta două propuneri pentru Ministerul Transporturilor. Ponta a ales-o pe Ramona Mănescu

Antonescu i-a trimis lui Ponta două propuneri pentru Ministerul Transporturilor. Ponta a ales-o pe Ramona Mănescu
Conducerea PNL oficializează astăzi numele înlocuitorului lui Relu Fenechiu la Ministerul Transporturilor, după retragerea lui Ovidiu Silaghi ca urmare a problemelor cu DNA, dar și a nemulțumirii premierului Victor Ponta față de varianta Nini Săpunaru.

Deputatul Nini Săpunaru și europarlamentarul Ramona Mănescu sunt cele două nominalizări pentru Ministerul Transporturilor pe care liberalii i le-au propus premierului Ponta, șeful guvernului alegând varianta Mănescu pe care o va înainta președintelui Traian Băsescu pentru numire.

„Am făcut o propunere cuprinzând două nume, Nini Săpunaru, o propunere pe care am menținut-o deoarece atâta vreme cât nu noi, ci public nu se cunoaște ceva care îi poate fi imputat, nu vom ceda amenințărilor, unui șantaj mediatic. Poate fi sau nu acceptat de premier sau de președinte, dar e susținut fără rezerve de PNL. Am adăugat încă o variantă, în persoana doamnei europarlamentar Ramona Mănescu”, a declarat Crin Antonescu la finalul ședinței conducerii PNL.

El a precizat că premierul Ponta va înainta, cel mai probabil astăzi, președintelui Traian Băsescu propunerea pentru noul ministru al Transporturilor, decizia în privința persoanei aparținându-i.

Ponta o vrea pe Mănescu

Premierul Victor Ponta a declarat, pentru Mediafax,  că este de acord cu numirea Ramonei Mănescu pentru postul de ministru al Transporturilor și va trimite Președinției o propunere în acest sens.

Europarlamentarul  Ramona Mănescu, soția primarului sectorului 6, Rareș Mănescu, un apropiat al lui Crin Antonescu, este favorită în cursa pentru Ministerul Transporturilor. Numele ei a apărut pe lista scurtă a liberalilor după ce Ovidiu Silaghi s-a retras, iar Nini Săpunaru nu a fost agreat de premierul Victor Ponta. De altfel, potrivit Mediafax, premierul Victor Ponta consideră că o nominalizare a Ramonei Mănescu pentru funcția de ministru al Transporturilor reprezintă o variantă mai bună decât alte propuneri.

Și liderul PNL Crin Antonescu a declarat înainte de ședința conducerii liberalilor,reuniți la Palatul Parlamentului, că „sunt șanse” ca Ramona Mănescu să se afle pe lista de propuneri a PNL pentru Ministerul Transporturilor.

Ședința PNL este în desfășurare la această oră, liberalii disvutând despre posibilitatea de a transmite premierului două propuneri: Săpunaru și Mănescu.

Luni expiră interimatul lui Victor Ponta la Ministerul Transporturilor, premierul urmând să facă o propunere în acest sens președintelui Traian Băsescu.

Săpunaru: Nu am văzut asemenea linșaj mediatic

Cu toate reticențele lui Ponta,  Nini Săpunaru  susține că rămâne printre variantele PNL pentru ministerul Transporturilor, el precizând că nu a mai văzut un asemenea linșaj mediatic în ce îl privește și că un om politic, când intră în politică, e ca „soldatul lui Napoleon”.

„Eu nu am văzut asemenea linșaj mediatic și, slavă Domnului!, am fost și am participat la multe evenimente în țara asta”, a spus, duminică, Săpunaru, răspunzând unei întrebări privind criticile aduse candidaturii sale la preluarea funcției de ministru al Transporturilor.

După ce numele lui Nini Săpunaru a apărut ca variantă pentru Ministerul Transporturilor, șeful Guvernului i-a transmis lui Crin Antonescu că așteaptă din partea PNL ca pentru Transporturi să fie propusă o persoană cu experiență politică, imagine foarte bună și un profesionist în domeniu. El a amintit că în acordul USL este prevăzut dreptul prim-ministrului de a refuza sau a avea un ultim cuvânt în cazul miniștrilor, dar că până în prezent nu a fost niciodată cazul să invoce acest drept. „Sunt convins că nu va fi cazul nici mâine(astăzi -n.r.)”, a spus Ponta.

Întrebat însă dacă va accepta ca Nini Săpunaru să fie ministru al Transporturilor în cazul în care aceasta va fi propunerea PNL, premierul a explicat că nu dorește să comenteze, deoarece s-ar grăbi degeaba, și că așteaptă decizia conducerii PNL, insistând asupra faptul că este convins că va fi o propunere foarte bună „sau poate chiar două”.

Crin Antonescu i-a răspuns imediat lui Ponta, susținând că atât el, cât și PNL, nu vor accepta niciodată ideea că oameni ca Nini Săpunaru sau Ovidiu Silaghi, despre care nu au informații că ar fi greșit cu ceva, pot fi compromiși, indiferent de ce crede Ponta.

„Eu, ca președinte al PNL, și PNL nu vom accepta niciodată ideea că niște oameni despre care noi nu avem nicio informație că ar fi greșit ceva, cum este Nini Săpunaru sau domnul Silaghi, nu putem să acceptăm ideea că pot fi compromiși. Asta eu nu o să accept, indiferent cine ce crede și chiar indiferent de ce crede premierul”, a spus Antonescu.

El a mai arătat că nu are de gând să forțeze mâna cuiva pentru numirea de la Transporturi.

„Pentru mine nu se pune problema să forțez mâna cuiva. Eu nu pot să accept, ca regulă a jocului politic, că se pot face dosare oricând, la orice oră, că presa domnului Băsescu poate desemna miniștri. În ciuda presiunilor, noi nu ne-am oprit din a demasca anumite lucruri. Nu încetăm să spunem că este și de datoria premierului și ministerului Justiției să facă ceva legal, democratic, dar să nu se facă nimeni că nu vede asta”, a adăugat Antonescu.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?