Antonescu: La Cluj se dă bătălia simbolică, ultima redută a regimului Băsescu

Publicat: 19 05. 2012, 15:08
Actualizat: 25 06. 2013, 17:08

Crin Antonescu a declarat că USL trebuie să câștige alegerile de la Cluj-Napoca și pentru că zona este una dintre „inimile profunde ale României”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Nu ne jucăm, suntem oameni serioși. Am spus că facem o alianță și am făcut cea mai solidă alianță politică din istoria României. Am spus că Victor Ponta va fi prim-ministru și este și va fi prim-ministru. Am spus că dacă rezistăm atunci când ne va fi mai greu, frontul se rupe în partea lor, iar oamenii sunt alături de noi și au nevoie de noi, și așa a fost. Trebuie să câștigăm alegerile locale la Cluj, nu doar pentru că este una dintre inimile profunde ale României, ci și pentru că aici se dă bătălia simbolică, ultima redută a regimului Băsescu. Nu Traian Băsescu în Palatul Cotroceni e ultima redută a propriului său regim, ci Emil Boc la Cluj”, a spus Antonescu.

Liderul PNL i-a întrebat pe membrii și simpatizanții USL Cluj prezenți la lansare dacă își doresc să devină Clujul „depozitul de deșeuri al PDL” sau să fie în prima linie a dezvoltării României, „motor, brand și imagine, cu oameni ca Marga, Rus, Nicoară, Uioreanu”.

Lansarea candidaților USL Cluj a avut loc la Cinematograful „Florin Piersic”, unde, alături de Crin Antonescu, au fost prezenți premierul Victor Ponta, liderul PC, Daniel Contantin, ministrul de Interne, Ioan Rus, parlamentari PNL, PSD și PC.

Din partea USL, la Primăria Cluj candidează Marius Nicoară, iar la Consiliul Județean Horea Uioreanu, în timp ce fostul premier Emil Boc este candidatul PDL pentru un nou mandat de primar al municipiului Cluj-Napoca.

Sâmbătă seara, președintele PNL, Crin Antonescu, va participa, la Deva, alături de liderul PC, Daniel Constantin, și la lansarea candidaților USL Hunedoara. Mircea Moloț este candidatul USL la șefia Consiliului Județean Hunedoara, iar candidatul la Primăria Deva este Petru Mărginean.