Antonescu a spus, în cadrul unui miting electoral organizat în municipiul Suceava, că USL a câștigat bătălia alegerilor locale și l-a felicitat pe liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, pentru că „a câștigat bătălia de eliberare a Bucovinei” obținând președinția CJ Suceava.
Liderul PNL a spus că USL a mai avut o bătălie grea și în vara acestui an, referendumul, care în termeni democratici a fost câștigată pentru că niciodată 7,4 milioane de oameni nu au votat în România pentru o idee și un proiect.
Crin Antonescu a mai spus că mai există încă trei bătălii grele, cea de la alegerile parlamentare, cea ca voința votului să fie respectată și cea mai grea este cea prin care se vor pune în aplicare a așteptărilor oamenilor.
El a subliniat că la alegerile parlamentare niciunul dintre susținătorii USL nu au voie să cadă în păcatul de a le considera câștigate.
„Nu e câștigată bătălia pentru că bătălia noastră nu e să avem mai mult decât PDL, ARD sau cum se mai numesc ei. Bătălia noastră nu e nici măcar să avem cincizeci la sută plus unul dintre mandatele Parlamentului. Bătălia noastră este să obținem toate voturile până la ultimul pe care îl putem obține pentru USL. Noi trebuie să avem o majoritate copleșitoare”, a spus Antonescu.
El a arătat că este nevoie de o majoritate copleșitoare pentru că orice prim-ministru care are în spatele său o majoritate foarte solidă poate să conducă o țară, mai ales în momente foarte dificile, cum sunt cele din prezent.
Antonescu a mai spus că e nevoie de o majoritate consistentă pentru a nu se lăsa loc la niciun fel de matrapazlâc.
„Ne trebuie o victorie mare pentru ca toată lumea, nu numai în România, dar în Europa să vadă cu adevărat ce vor românii. Cred că dumneavoastră trebuie să demonstrați că românii nu vor minciunile lui Traian Băsescu și ale Monicăi Macovei sau ale oamenilor din jurul lor. Voința românilor contează. În Europa toate țările sunt cu adevărat democratice și în momentul în care răspunsul la urne al cetățenilor României va fi fără echivoc nimeni nu va mai pune la îndoială nici acțiunile primului ministru nici acțiunile Guvernului, nici acțiunile USL pentru că ele vor avea în spate voința poporului, voința cetățenilor României, exprimată prin vot”, a spus Antonescu.
Liderul PNL a mai declarat că cea ma mare victorie a USL a fost că această uniune, în ciuda tuturor prezicerilor, funcționează fără fisură.
„Am dovedit că suntem capabili să construim o coaliție fără fisură. Nu înseamnă ca nu au existat divergențe sau competiții la candidaturi”, a spus Antonescu care a subliniat că această coaliție fără fisură înseamnă că el și cu Victor Ponta au arătat că doi lideri politici pot fi prieteni și aliați adevărați.
El a mai spus că de fiecare dată când au fost probleme, acestea s-au rezolvat și s-au găsit soluții comune pentru că în spatele USL stau milioane de oameni.
„Nu ne permitem să avem fisuri până când nu dăm raspunsul la așteptările oamenilor”, a spus liderul liberal.
El a arătat că o altă bătălie importantă, după ce se numără voturile, este ca voința de la vot să fie respectată.
„Nu putem permite și nu vom permite ca voința românilor să fie ignorată sau batjocorită de nimeni. Dacă o majoritate a cetățenilor români cu drept de vot vor vota candidații USL, nici Traian Băsescu nici nimeni pe lumea asta nu va putea investi un alt guvern decât un guvern USL. Dacă majoritatea românilor își vor exprima voturile în favoarea USL, acest Guvern USL nu va avea decât o singură variantă pentru premier: Victor Ponta”, a declarat Crin Antonescu.
El a mai spus că USL a pus în mișcare energii și forțe populare care nu au mai existat în ultimii 20 de ani în țară și nu va permite nimănui, nici lui Traian Băsescu, nici înțelepților ascunși și nici acelor forțe oculte care disprețuiesc întotdeauna ce cred oamenii, să ignore voința milioanelor de oameni.
Președintele PNL a mai explicat că o a treia bătălie care este și de durată este cea pentru îndeplinirea așteptărilor oamenilor.
„Nu ne-am luptat pentru ca Victor Ponta să fie prim-ministru, Daniel Constantin să fie ministru, sau eventual Antonescu președinte. Ne-am luptat pentru ca cetățenii din România să trăiască mai bine. Ne-am luptat pentru ca fiecare om din România să aibă o șansă, ne-am luptat pentru ca România să fie o țară puternică și respectată. Aceasta este adevarata victorie pe care noi trebuie să obținem pentru poporul român și în numele poporului român”, a spus Crin Antonescu.
El și-a exprimat încrederea că USL va câștiga toate aceste bătălii și le-a transmis susținătorilor că nu trebuie să uite că în democrație nu există demnitate mai deplină și mai importantă decât cea de parlamentar.