Prima pagină » Știri politice » Antonescu lui MRU: Ca să fiu înțeles de toată lumea: „Mai răsfirați băieți, mai răsfirați”

Antonescu lui MRU: Ca să fiu înțeles de toată lumea: „Mai răsfirați băieți, mai răsfirați”

Antonescu lui MRU: Ca să fiu înțeles de toată lumea:
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu nu are în ce calitate să-i recomande să nu mai vorbească despre servicii și a precizat că îi transmite fostului șef al SIE un mesaj care să fie înțeles: "Mai răsfirați băieți, mai răsfirați".

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi seară, că fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu nu are în ce calitate să-i recomande să nu mai vorbească despre servicii și a precizat că îi transmite fostului șef al SIE un mesaj care să fie înțeles: „Mai răsfirați băieți, mai răsfirați”.

Antonescu a fost întrebat cum vede declarațiile recente ale lui Ungureanu, în care îi recomanda să nu mai aducă subiectul serviciilor secrete în discursul politic, precizând că dacă acestea ar fi implicate în politică liderul PNL nu ar mai fi politician.

„Nici domnul Mihai Răzvan Ungureanu nu are în ce calitate să-mi interzică sau să-mi recomande mie sau oricărui cetățean român să ne exprimăm sau nu asupra unui subiect. Poziția mea în legătură cu acest subiect a fost una cât se poate de fermă. Dacă Mihai Răzvan Ungureanu este curios, și e totuși istoric, poate să vadă că încă din 1992 din Parlament vorbesc despre necesitatea ca serviciile speciale să nu se amestece în jocul politic. Cred că este un principiu al statului de drept, nu doar un principiu liberal. Mesajul meu pentru Mihai Răzvan Ungureanu nu poate fi decât unul popular, ca să fie înțeles de toată lumea: mai răsfirați băieți, mai răsfirați”, a declarat Antonescu.

De asemenea, liderul PNL a respins vreo posibilitate de a avea o negociere cu PDL, după alegerile parlamentare, câtă vreme va exista USL.

Antonescu a participat joi seară la lansarea candidaților USL în București, eveniment de la care singurul absent a fost președintele fondator al PC, Dan Voiculescu, candidat pentru un mandat de senator în Sectorul 4.

Copreședintele ARD Mihai Răzvan Ungureanu i-a cerut, miercuri, președintelui Senatului, Crin Antonescu, să aducă dovezi în sprijinul afirmațiilor sale că serviciile sunt implicate în politică, fostul șef al SIE spunând că, dacă prin absurd acest lucru s-ar întâmpla, liderul PNL nu ar fi în politică.

Ungureanu a spus că președintele Senatului Crin Antonescu se pronunță continuu asupra felului în care instituțiile statului, cu referire precisă la serviciile speciale, ar fi implicate în politică.

El a spus că Antonescu „trăiește în continuare în fantasmele domniei sale”.

„Este și președintele Senatului, ocupă o funcție înaltă în stat. A fost președinte interimar și avem tot dreptul să-i cerem ca măcar pe subiectele cu înaltă încărcătură strategică să nu se pronunțe, nu pentru că nu știe să se cenzureze, ci pentru că nu cunoaște lucrurile”, a adăugat Mihai Răzvan Ungureanu.

Mihai Răzvan Ungureanu a arătat că, atunci când ocupa funcția de director al SIE, i-a invitat la dialog pe toți șefii partidelor parlamentare și că președintele PSD, Victor Ponta, a venit, în schimb Crin Antonescu nu a venit niciodată.

El a adăugat că sună foarte prost felul în care Crin Antonescu s-a referit la activitatea comisiilor parlamentare de control al SRI și SIE.

„Nu-mi aduc aminte să fi existat vreodată vreo problemă să arunce suspiciuni asupra felului în care comisiile de control și-au făcut datoria. Domnul Antonescu nu vrea să știe aceste lucruri, în schimb se pronunță cu lejeritate”, a apreciat Ungureanu.

El a adăugat că este dreptul său de a-l întreba clar pe Crin Antonescu de unde trage concluziile privind implicarea serviciilor speciale în politică și pe baza căror dovezi.

„În momentul în care domnia sa (Crin Antonescu – n.r.) se referă în numeroase rânduri la serviciile speciale ca fiind supuse influenței politice, dreptul nostru este acela de a-l întreba foarte clar de unde trage concluziile, pe seama căror dovezi și suntem îndreptăți să-i cerem public să vină cu aceste dovezi, pentru că dacă serviciile se implică în politică și dacă aceste lucruri se petrec, opinia publică are dreptul să știe. Eu nu am cunoștință de așa ceva, sper că domnia sa are demnitatea de a veni cu o explicație foarte clară în fața țării înainte de a vorbi fără să existe un altfel de rezultat decât acela de a contribui la răul general. Îi mai spun ceva domnului președinte al Senatului, Crin Antonescu: presupunând prin absurd că serviciile speciale ale României s-ar implica în politică, tare mi-e teamă că domnia sa nu ar fi om politic”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că serviciile speciale ale statului trebuie să se retragă din politică.

„Una dintre marile noastre bătălii este să facem în România o adevărată democrație, adică să facem în România din politică o afacere cu adevărat civilă. Lucrul despre care lumea nu vrea sa vorbească de foarte mulți ani este că, dacă e adevărat că anumite zone de administrație trebuie depolitizate, este foarte adevărat că, de pildă, serviciile speciale ale statului român trebuie să se retragă din politică”, a declarat Crin Antonescu.

El a participat, sâmbătă, la Sinaia, la lansarea candidaților USL din Prahova.

Autor

Citește și