Antonescu: Mai bine discutăm despre huliganii Rapid-Steaua decât să mai discutăm despre Băsescu

Publicat: 15 04. 2013, 19:35
Actualizat: 26 04. 2017, 11:14

Liderul PNL Crin Antonescu a fost, întrebat, luni, cum vede faptul că președintele Traian Băsescu s-a aflat iar în postura de a face reevaluări, așa cum a fost cazul lui Robert Cazanciuc, el răspunzând: „Mai bine discutăm de huliganii Rapid-Steaua decât să mai discutăm de Băsescu”.

„Ce putem să mai discutăm? Adică mai bine discutăm de la huliganii Rapid-Steaua decât să mai discutăm de domnul Băsescu, pentru că sunt lucruri banale…”, a răspuns Antonescu, la Parlament, înaintea depunerii jurământului de către noul ministru al Justiției, Robert Cazanciuc.

El a precizat că nu are niciun fel de comentariu legat de desemnarea lui Cazanciuc la ministerul Justiției.

„Nu am nicun nfel de comentariu de făcut. Cred că premierul, fost ministru al Justiției, în mai multe rânduri, a făcut o alegere bună. Am încredere în alegerea pe care domnia sa a făcut-o. Nimic din CV-ul, atâta cât a fost el făcut public, al domnului Cazanciuc nu mă face să fiu neîncrezător sau să am dubii”, a spus Antonescu.

Echipele Rapid și Steaua au terminat la egalitate, duminică, pe stadionul Giulești – Valentin Stănescu, scor 1-1 (1-0), în derbiul etapei a XXVI-a a Ligii I, meci marcat de incidente atât la început, cât și spre final.