Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că își menține afirmațiile critice față de liderii UDMR care s-ar fi comportat ca „pedeliști de etnie maghiară”, însă formațiunea maghiară este reprezentativă pentru comunitatea pe care o reprezintă, fiind necesar dialogul indiferent de scorul USL.
Antonescu a declarat, într-o emisiune a postului Antena 3, că în urmă cu aproximativ un an s-a referit la liderii UDMR arătând că aceștia se comportă „ca niște pedeliști de etnie maghiară” și că „nici nu mai reprezintă corect interesele comunității maghiare”.
„Îmi mențin aceste afirmații, așa s-au comportat. În acest moment însă, după acest vot, UDMR a dovedit încă o dată, ne place, nu ne place, că Uniunea este recunoscută ca reprezentantă a comunității maghiare din România”, a spus liderul PNL.
El a menționat că, indiferent de scorul politic obținut de USL, ar fi trebuit să existe dialog, invocând situația în care Uniunea ar fi obținut puțin peste 50% din mandatele din Parlament.
„Comunitatea maghiară este altceva decât politica făcută într-o perioadă sau alta de UDMR, iar preocuparea noastră spre a nu ne dezamăgi și nemulțumi alegătorii este prima noastră preocupare. (…) Îi întreb pe toți cei care ne-au dat votul și au dorit ca USL să vină la guvernare și să facă niște lucruri în țara asta: oare dacă USL avea 50,6% nu am fi fost interesați acum în 2012 de o discuție cu UDMR despre modificarea Constituției, despre un guvern al USL solid și stabil? Despre, la nevoie, o suspendare a lui Traian Băsescu? N-ar fi trebuit să discutăm tot cu acest UDMR, că altul nu există?”, a întrebat retoric Antonescu.
Președintele PSD, Victor Ponta, a declarat, duminică seară, că a discutat cu președintele UDMR, Kelemen Hunor, și de luni vor începe discuțiile pentru crearea unei majorități constituționale cu Uniunea.
„Am vorbit la telefon cu președintele UDMR, Hunor Kelemen, l-am felicitat pentru realegerea domniei sale și mi-a confirmat faptul că UDMR de mâine este dispusă și vom începe discuțiile pentru a avea o majoritate constituțională, o majoritate guvernamentală și parlamentară care să permită modificări și reforme importante în anii care urmează”, a spus Ponta.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a precizat, duminică noapte, că USL nu a discutat cu UDMR despre o alianță, nicidecum despre o alianță de guvernare, el arătând că declarația premierului Ponta referitoare la acest subiect înseamnă disponibilitatea USL la a discuta niște „formule de asociere”.
Luni, Antonescu a spus că USL nu are nevoie de UDMR pentru învestirea noului Guvern în Parlament sau chiar pentru modificarea Constituției, ci este vorba despre „un alt tip de abordare, o deschidere responsabilă”.
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, luni, că apreciază „gestul” premierului Victor Ponta și că după ce va afla rezultatele finale ale alegerilor UDMR va începe discuții cu USL, considerând că interesele Uniunii trebuie să fie reprezentate în Parlament și Guvern.