Prima pagină » Știri politice » Antonescu: „Mi-am suspendat doctoratul în 1993. Mischie a spus vorbe profetice când a aflat. Mai întâi m-a întrebat, amical, dacă sunt prost”

Antonescu: „Mi-am suspendat doctoratul în 1993. Mischie a spus vorbe profetice când a aflat. Mai întâi m-a întrebat, amical, dacă sunt prost”

Antonescu:
Cine nu are doctorat este deja în minoritate, acest lucru a fost constatat și de președintele PNL, Crin Antonescu, care a povestit cum, deși a finalizat cursurile unui doctorat, nu și-a mai dat examenul final din cauza implicării în politică. L

Cine nu are doctorat este deja în minoritate, acest lucru a fost constatat și de președintele PNL, Crin Antonescu, care a povestit cum, deși a finalizat cursurile unui doctorat, nu și-a mai dat examenul final din cauza implicării în politică. La vremea respectivă, începutul anilor ’90, era coleg cu fostul deputat Nicolae Mischie, care, auzind decizia lui Antonescu de a renunța la doctorat în favoarea politicii, l-a întrebat dacă e prost, spunându-i că cine nu va avea diplomă de doctor peste zece ani o să fie ultimul om.

„La începutul lui 1993 m-am pomenit în fața unei decizii, dacă să fac politică mai departe sau să-mi continui cursurile. Doctoratul nu e o chestiune de palmares, nu e o decorație pe care ți-o dă cineva, este un element de parcurs atunci când te duci într-o carieră științifică, vorbesc de istorie. Atunci am suspendat acest lucru. Când domnul Mischie a aflat de decizia mea, a spus vorbe profetice. Mai întâi m-a întrebat dacă sunt prost, amical. Tot dânsul a răspuns că nu și mi-a spus că peste zece ani cine n-o să aibă doctorat o să fie ultimul om. Ce are importanță că nu faci o carieră științifică, vezi de treabă, du-te acolo, fă doctoratul”, a povestit Antonescu.

În cadrul aceleiași relatări, președintele PNL nu a ratat ocazia de a-l mai înțepa, voalat, pe premier Victor Ponta, pe subiectul plagierii doctoratului. Deși nu a făcut referire directă la numele primului ministru, Antonescu a spus că nu are nicio îndoială asupra temeiniciei doctoratului obținut de Nicolae Mischie.

„Domnul Mischie făcea un doctorat legat de activitatea lui Grigore Ionian, un personaj politic din PNȚ. Domnia sa a devenit doctor, nu am nicio îndoială asupra temeiniciei, dar vorbele sale au fost adevărate. Numărul nedoctorilor este din ce în ce mai mic, noi am devenit o minoritate. Nu regret însă această alegere, dar nici nu-i judec pe cei care fac și politică și doctorat”, a mai spus Antonescu.

Întrebat dacă va continua demersurile pentru a-și obține diploma de doctor, liderul PNL a răspuns succint. „Nu mă mai apuc de doctorat. Vremea doctoratului a trecut”, a încheiat el.