Prima pagină » Știri politice » Antonescu: Ne despărțim cu durere în suflet de Rușanu, dar îi urăm succes la ASF

Antonescu: Ne despărțim cu durere în suflet de Rușanu, dar îi urăm succes la ASF

Antonescu: Ne despărțim cu durere în suflet de Rușanu, dar îi urăm succes la ASF
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, că liberalii se despart "cu durere în suflet", după foarte mulți ani, de deputatul Dan Radu Rușanu, și îi urează acestuia succes în fruntea Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF), funcție pentru care îl sprijină.

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marți, că liberalii se despart „cu durere în suflet”, după foarte mulți ani, de deputatul Dan Radu Rușanu, și îi urează acestuia succes în fruntea Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF), funcție pentru care îl sprijină.

„De domnul Rușanu, după foarte mulți ani, ne vom despărți cu durere însuflet, dar urându-i succes”, a spus Antonescu.

El a precizat că PNL are mai multe variante privind asigurarea succesiunii la șefia Comisiei de Buget-Finanțe a Camerei Deputaților, dar și la șefia grupului parlamentar al PNL din Cameră.

„Sunt mai multe variante, nu e vorba doar de succesiunea la Comisia de Buget, e vorba, și mai important, de succesiunea la grupul de la Cameră. Avem variante, avem oameni pregătiți, urmează să luăm decizii în conformitate cu Statutul partidului și cu Regulamentul Camerei”, a spus Antonescu.

Crin Antonescu a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că PNL îl va susține pe deputatul liberal Dan Radu Rușanu pentru funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară.

Camera Deputaților și Senatul se vor reuni miercuri la ora 10.00 în ședință comună pentru a vota membrii în Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF), a anunțat marți secretarul Camerei Deputaților Niculae Mircovici, după ședința Birourilor Permanente ale Parlamentului.

Mircovici a arătat că liderii grupurilor parlamentare se vor întâlni marți, în biroul președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și „vor negocia cele 17 locuri care sunt în Consiliul de Administrare Financiară”.

Niculae Mircovici a mai spus că marți la ora 14.00 încep audierile în Comisiile de buget-finanțe și cea economică privind membrii în Autoritatea pentru Supraveghere Financiară.

„Mâine, la ora 10.00, e plen comun cu mai multe puncte pe ordinea de zi, inclusiv alegerea membrilor în Autoritatea pentru Supraveghere Financiară”, a adăugat Mircovici.

Legea pentru înființarea Autorității de Supraveghere Financiară se află la promulgare. Actul normativ a mai fost trimis și în martie la promulgare, însă președintele Traian Băsescu a cerut Parlamentului să îl reexamineze. Legea a fost aprobată din nou săptămâna trecută, Parlamentul respingând observațiile șefului statului. În 18 aprilie, actul normativ a fost trimis din nou la promulgare. Conform Constituției, președintele nu mai are dreptul să întoarcă legea la Parlament.

Surse din USL au susținut luni, în declarații pentru MEDIAFAX, că șeful statului ar urma să promulge marți legea privind ASF.

Potrivit formei finale adoptate de Parlament, membrii ASF nu pot fi soți și nici rude ori afini până la gradul al treilea cu membrii Guvernului și ai CA al Băncii Naționale a României. Persoanele care dețin funcții executive în ASF trebuie să aibă o experiență profesională de minimum 7 ani.

Citește și