Antonescu nu a fost invitat la Cotroceni la depunerea jurământului de către Gerea
Președintele Senatului, liderul liberal Crin Antonescu, nu a fost invitat la Cotroceni la ceremonia de depunere a jurământului de învestitură de către Andei Gerea ca ministru al Economiei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse parlamentare.
Potrivit unor surse parlamentare, Antonescu nu a primit, așa cum este obiceiul, invitație oficială din partea Președinției, la ceremonia de depunere a jurământului.
În plus, potrivit surselor, Președinția nu a acceptat la ceremonie prezența unui număr extins de invitați.
Pe de altă parte, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, că va fi prezent la depunerea jurământului lui Andrei Gerea propus pentru funcția de ministru al Economiei.
„Nu e un favor pe care i-l fac cuiva. Eu am să vă spun un lucru și e important pentru toți cei care sunt politicieni: noi ne putem certa, putem să spunem ce cuvinte vrem noi când jucăm în campionatul intern, dar toți ne vedem la echipa națională. Iar când suntem la echipa națională avem nevoie de o atitudine și un comportament pentru că facem parte din echipa națională și eu și Victor Ponta și Crin Antonescu și președintele Băsescu, toți cei care avem demnități în statul român. Acolo suntem obligați să respectăm regulile pentru că am fost selectați în echipa națională”, a precizat Zgonea.
Întrebat dacă este nevoie de o invitație din partea Președinției în cazul depunerii jurământului unui ministru, Zgonea a răspuns: „Eu am fost informat. Este o comunicare pe canalele oficiale, conducerea președinției informează conducerea celor două camere cu privire la data și ora la care depune jurământul ministrul și bineînțeles președintele Camerei deputaților și președintele Senatului sunt obligați pentru că sunt selectați în echipa națională atunci când au fost selectați de parlamente să fie prezenți”.
Președintele Senatului, Crin Antonescu, a plecat, la cea mai recentă depunere de jurământ de către un ministru la Cotroceni, înainte de terminarea evenimentului.
Antonescu a participat la învestirea Ramonei Mănescu, dar a plecat din sală după ce aceasta depus jurământul și înainte ca președintele Băsescu să își susțină obișnuitul discurs.
Întrebat, ulterior, despre acest lucru, Băsescu a spus că Antonescu nu va fi niciodată președinte, pentru că nu respectă instituția, iar liderul liberal a spus că a fost vorba despre un gest nepoliticos din partea sa, dar nu a vrut să asiste la un discurs fără legitimitate.