Antonescu:Probabilitatea ca doamna Kovesi să devină șefa DNA este foarte mare. Nu îi pot da peste mână ministrului Justiției, sunt presiuni de la Bruxelles, dar premierul trebuie să acționeze

Antonescu:Probabilitatea ca doamna Kovesi să devină șefa DNA este foarte mare. Nu îi pot da peste mână ministrului Justiției, sunt presiuni de la Bruxelles, dar premierul trebuie să acționeze
Publicat: 06/10/2012, 22:35
Actualizat: 29/07/2014, 19:41

Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că probabilitatea ca fostul procuror general, Laura Codruța Kovesi, să devină șeful DNA „este foarte mare”. El a criticat dur activitatea comisarului european, Jose Manuel Barroso, dar și a comisarului pe Justiție, Viviane Reding, acuzându-i că fac presiuni asupra ministrului Justiției, Mona Pivniceru.

„Când o doamnă, Catherine Day, îi reproșează că nici așa nu e bine, deși vorbim despre transparență în numirea șefilor DNA și a Parchetului General, că nu s-a consultat cu foștii șefi ai Parchetelor… nu doresc să tulbur apele, dar înțelegerea noastră cu toți acești birocrați, care duc de râpă Europa, nu poate merge decât prin respectarea legilor românești. Cred că împotriva acestor presiuni, primul-ministru trebuie să acționeze”, a fost mesajul lui Crin Antonescu.

Liderul PNL a spus că nu înțelege cum a fost delegată Laura Codruța Kovesi la Bruxelles chiar de miniștrii guvernului Ponta.
„Dacă am spus foarte clar că din punctul nostru de vedere doamna Kovesi, în fruntea Parchetului General, după referendum, a acționat în mod partizan politic, iar domnul Ponta a făcut un autodenunț la Parchet, eu după ce am spus aceste lucruri nu pot fi de acord cu decizia luată”, a spus la Antena3 liberalul.

Antonescu a precizat că are o înțelegere cu ministrul Justiției, Mona Pivniceru, potrivit căreia îi va respecta toate deciziile.

„Nu pot fi de acord cu ea, pentru că atunci când noi vorbim despre implicarea Parchetului să o trimitem ca recomandare a Guvernului la Bruxelles nu este în ordine. Probabilitatea ca doamna Kovesi să devină șefa DNA este foarte mare”, a fost pronosticul lui Crin Antonescu.

Președintele PNL s-a arătat extrem de deranjat de posibila rocadă Morar – Kovesi în fruntea DNA și a Parchetului General.

„Cu bune, cu rele, ideea de rocadă, ideea domnului Băsescu, pentru că doamna Kovesi și domnul Morar au mandatele expirate, ideea de rocadă nu are cum să nu te ducă cu gândul la Moscova. Nu am ce să fac din poziția mea, nu îi dau peste mână ministrului Justiției. Toate aceste lucruri le discut cu Victor Ponta, el este într-o situație grea, încerc să-l înțeleg, cred că am fost un partener impecabil, unele lucruri le-aș face altfel. Un pasaj din postarea lui Adrian Năstase nu poate fi pus în discuție de nimeni. Acela că cei puternici nu stau de vorbă cu cei care pierd. Nu trebuie să așteptăm favoruri de la Barroso și Reding, dar România, primul-ministru trebuie să dăm și garanția că noi conducem România și nu în urma compromisuri cu serviciile, Băsescu, cei din afară”, a spus Antonescu.

El a subliniat că „nu înghite propaganda” prin care se spune că DNA și Parchetul General a acționat asupra întregului spectru politic. „Parchetul General și DNA nu au deschis dosarele oamenilor puternici apropiați de Traian Băsescu, ba chiar le-au închis. Ideea imparțialității și atacului necruțător către toate direcțiile este false, nimeni din nucleul dur al PDL nu a fost deranjat. Să nu mai vorbim prostii”, a afirmat președintele PNL.

„Victor Ponta a fost zdruncinat de socialiștii germani”

Antonescu a dezvăluit că premierul Victor Ponta a fost „destul de zdruncinat” în timpul referendumului de reacția socialiștilor germani. „De la cel mai puternic partid socialist se aștepta la un sprijin, l-a speriat și probabil că impactul își spune cuvântul”, a spus președintele PNL.

El a adăugat că nu se așteaptă la favoruri din partea domnului Barroso și a doamnei Reding, iar premierul trebuie să dea garanția că USL nu conduce România datorită unor înțelegeri, compromisuri cu serviciile secrete, Traian Băsescu și cei din afară.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!