Antonescu: Regionalizarea nu se poate face propriu-zis fără Constituție, va fi o discuție în USL
Regionalizarea nu se poate realiza propriu-zis până când revizuirea Constituției nu va fi îndeplinită și astfel cuprins termenul de regiune în legea fundamentală, subiectul urmând să fie discutat luni la nivelul USL, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, președintele PNL Crin Antonescu.
Antonescu a fost întrebat în ce măsură mesajul exprimat la nivelul PNL în ultima vreme, conform căruia regionalizarea merge „mână în mână” cu revizuirea Constituției vine să răspundă intenției social-democraților de a face operaționale regiunile, cu un statut juridic intermediar, înainte de modificare efectivă a legii fundamentale.
„Despre o regionalizare în deplinul sens al cuvântului, despre o regionalizare completă, nu putem vorbi până la modificarea Constituției pentru că nu avem în Constituția în vigoare la organizarea administrativ teritorială termenul de regiuni. Ce au propus partenerii noștri și ce discutăm în acest moment este dacă putem printr-o modificarea a unei legi obișnuite, până la sfârșitul anului, să pregătim acest proces și să realizăm câteva dintre elementele sale. Despre acest lucru și despre eventualul calendar, la prima întâlnire USL, care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, sau luni, vom discuta”, a declarat președintele PNL.
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, că nu renunță la proiectul regionalizării, acesta fiind în faza ca în USL să se ajungă la un punct comun și în acest an trebuie finalizat procesul redefinirii rolului regiunii de dezvoltare pentru a nu sta indiferenți la o blocare a dezvoltării țării.
„În aceste nouă luni de zile la minister, împreună cu administrația locală, cu experți, cu colegii din minister am lucrat la modificarea unui pachet de legi foarte mare și nu am lucrat degeba. Acum suntem în faza în care, împreună cu partenerii politici din coaliție, să ajungem la un punct de vedere comun. Pot spune cu certitudine că nu renunț la ideile și obiectivele pentru care am intrat în acestă structură guvernamentală”, a afirmat Dragnea, întrebat în legătură cu proiectul regionalizării.
El a mai spus că speră ca săptămâna viitoare să aibă loc o întâlnire în USL pe această temă și că este important ca în acest an să fie finalizat măcar procesul de modificare a Legii 315 privind rolul regiunii de dezvoltare.