Antonescu și Ponta spun că suspendarea președintelui a fost o decizie comună a USL
Liderii USL Crin Antonescu și Victor Ponta au declarat, joi seară, după ședința conducerii Uniunii, că suspendarea președintelui Traian Băsescu a fost o decizie comună a USL, ei respingând ideea că hotărârea a fost luată la comanda președintelui PNL.
Crin Antonescu a spus că ideea că acțiunea suspendare a președintelui s-a produs la comanda sa, pentru că ar fi vrut să ajungă mai repede la Cotroceni, a fost răspândită de „instrumentele de propagandă ale lui Traian Băsescu”.
La rândul său, președintele PSD a spus că partidul său nu a fost dus de nimeni către suspendarea președintelui Băsescu.
„Nici PSD în ansamblul său, nici eu personal nu ne-a luat nimeni de mână să ne ducă la suspendare. Suntem un partid puternic”, a spus Ponta.
El a spus că a fost vorba despre o decizie comună a USL. „Deciziile politice luate de USL de a construi USL, de a conduce împreună la guvernare, de a-l suspenda pe Traian Băsescu, de a guverna împreună (…) Decizia de a-l susține pe Crin Antonescu la președinție este o decizie adoptată de PSD în congres și nu poate fi schimbată decât în congres așa cum decizia de a mă susține pe mine ca premier a fost luată în congresul PNL și nu poate fi schimbată decât în congres. Eu unul îmi asum toate deciziile luate în USL”, a adăugat Victor Ponta.