Prima pagină » Știri politice » Antonescu: Speranțele adversarilor că se vor crea fisuri în USL sunt în van

Antonescu: Speranțele adversarilor că se vor crea fisuri în USL sunt în van

Antonescu: Speranțele adversarilor că se vor crea fisuri în USL sunt în van
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, după ședința USL, că Uniunea este cel puțin la fel de solidară în interior, după episodul privind suspendarea președintelui, ca la alegerile locale, arătând că speranțele adversarilor politici că vor apărea fisuri sunt în van.

„Transmit un mesaj foarte clar: solidaritatea internă a USL este, după acest episod legat de suspendarea președintelui, cel puțin la fel de puternică cum a fost la alegerile locale, speranțele unor adversari politici ai noștri că se vor crea fisuri sunt vane. Există o solidaritate deplină între partidele noastre”, a spus Antonescu.

El a arătat că în toate ședințele forurilor de conducere ale PNL a existat o singură voce, a lui Ludovic Orban, care a pus în discuție raporturile între PNL și PSD.

Antonescu a spus că poziția lui Orban care nu reprezintă cu nimic poziția PNL.

„PNL a afirmat, fără niciun fel de fisură, că USL trebuie să meargă înainte. Responsabilitatea în privința referendumului o asumăm în întregime împreună liderii USL”, a adăugat Crin Antonescu.

El a mai spus că voința clară a majorității cetățenilor a fost pentru demiterea lui Traian Băsescu și a fost ignorată, iar acest lucru nu bucură USL, dar nu plasează responsabilitatea în altă parte.