Antonescu, unei jurnaliste care l-a întrebat pe Ponta dacă își dă demisia: Asta e hărțuire!
O jurnalistă l-a întrebat, luni, pe premierul Victor Ponta dacă își dă demisia ca urmare a deciziei Curții Constituționale de a declara neconstituțională Legea descentralizării, pe care Guvernul și-a angajat răspunderea, ea primind răspunsul de la liderul PNL, Crin Antonescu: „Asta-i hărțuire!”.
Co-președinții USL Victor Ponta și Crin Antonescu au susținut, luni, o conferință de presă comună, după reuniunea oficială a Uniunii, prima pe anul 2014 și prima după situația creată la sfârșitului anului 2013, când cei doi s-au acuzat reciproc de minciună.
O jurnalistă l-a întrebat pe Victor Ponta dacă are de gând să își dea demisia ca urmare a deciziei Curții Constituționale de a declara neconstituțională Legea descentralizării, pe care Guvernul și-a angajat răspunderea, în condițiile în care, la rândul său, a cerut demisia Cabinetului Boc, în condiții similare, Curtea declarând neconstituțională o lege asupra căreia Guvernul Boc își angajase răspunderea în fața Parlamentului.
„Bine făceam. Și-a dat-o (demisia – n.r.), dar nu că i-am cerut-o eu, i-a cerut-o Băsescu”, a răspuns Ponta în primă instanță.
În condițiile în care jurnalista a insistat asupra întrebării, liderul PNL, Crin Antonescu, a replicat: „Asta-i hărțuire!”.
Ponta a răspuns, la rândul său, precizând că se va gândi și că îi va transmite jurnalistei răspunsul său.
„Mă gândesc și vă spun”, a spus Ponta.
Premierul a mai precizat că, în continuare, consideră subiectul descentralizării ca fiind unul corect.
„Vreau să văd decizia Curții. Subiectul descentralizării este un subiect pe care îl consider în continuare corect și pe care voi insista atât timp cât voi fi lider al PSD și co-președinte al USL. Trebuie să facem descentralizare, e bine pentru România. Dacă Curtea ne spune exact cum să facem, așa facem”, a mai spus Ponta.