Antonescu: Vom avea 145 de parlamentari PNL, din totalul de 150, prezenți la votul pentru șefia TVR
Președintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că la ședința Parlamentului de vineri pentru validarea șefului interimar al TVR vor fi prezenți 145 de parlamentari PNL din totalul de 150 de aleși liberali, precizând că în situația în care nu va fi întrunit cvorumul va fi „un nou moment jenant”.
Antonescu a declarat că la ședința de vineri a Parlamentului, unde se va vota șeful interimar al TVR, vor fi prezenți din partea PNL 96 de deputați din 100 și 49 de senatori din 50.
„Cred că va fi cvorum, pentru că altfel ar fi un nou moment jenant”, a susținut președintele PNL.
Antonescu a spus că se gândește că anunțarea numelui lui Stelian Tănase drept candidat la șefia TVR va putea fi de natură a determina chiar grupuri politice din opoziție să vină la vot vineri.
Liderul PNL a menționat că, în situația în care se va ajunge la validarea șefului interimar al TVR în Birourile Permanente, conform unei ordonanțe a Guvernului, propunerea din partea PNL va rămâne aceeași.
Antonescu a precizat că lui Tănase i-a mai propus șefia ICR, însă la momentul respectiv a declinat oferta.
„Stelian Tănase este categoric un liberal (…), există capitolul politic din viața lui Stelian Tănase, numai că acest capitol s-a încheiat demult. Nu poate fi bănuit a fi un apropiat sau un client al PNL”, a mai spus Antonescu.
Totodată, el a afirmat că în cazul lui Rareș Bogdan, care nu a putut fi validat la șefia TVR, a observat din partea premierului „o oarecare insistență” pentru nominalizarea acestuia. „Victor Ponta nu doar că a fost de acord, ba chiar a subliniat acest lucru până în dimineața zilei votului în două convorbiri telefonice”, a susținut Antonescu.
De asemenea, în ceea ce privește afirmația lui Ponta referitoare la un angajament al lui Antonescu față de Rareș Bogdan și Cozmin Gușă, liderul PNL a susținut că „este o afirmație care nu are absolut nimic comun cu realitatea”.
Stelian Tănase a fost confirmat oficial de către PNL ca propunere pentru șefia intermediară a TVR.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a precizat că președintele PNL, Crin Antonescu, i-a comunicat premierului Victor Ponta propunerea oficială a PNL pentru șefia TVR în persoana lui Stelian Tănase, iar liderul PSD a agreat această propunere. Purtătorul de cuvânt al PNL a mai spus că au fost informați și ceilalți lideri de partide din USL.
Noua propunere a PNL pentru această poziție vine după ce plenul Parlamentului nu l-a putut valida pe Rareș Bogdan în poziția de șef interimar al TVR, ca urmare a absenței în bloc a parlamentarilor PSD.
Parlamentarii se vor reuni vineri la ora 12.00 în ședință comună pentru a stabili directorul interimar al TVR, la ora 11.00 fiind convocate Comisiile de cultură, a anunțat președințele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.
Pentru a se întruni cvorumul, este necesar ca minimum 291 de parlamentari să voteze.