Prima pagină » Știri politice » Anularea a 102 taxe nefiscale, adoptată pe repede înainte de Senat. Ministerul de Finanțe îl contrazice pe Dragnea

Anularea a 102 taxe nefiscale, adoptată pe repede înainte de Senat. Ministerul de Finanțe îl contrazice pe Dragnea

Anularea a 102 taxe nefiscale, adoptată pe repede înainte de Senat. Ministerul de Finanțe îl contrazice pe Dragnea
Proiectul de lege inițiat de liderul PSD, Liviu Dragnea, care prevede anularea a 102 taxe nefiscale, de la 1 ianuarie 2017, a fost adoptat pe repede înainte, luni, de senatori, după ce, în cursul aceleiași după-amiezi, propunerea a fost dezbătută în Comisia pentru buget a Senatului și a primit raport favorabil. Asta în contextul în care a fost depus în Parlament în urmă cu numai o săptămână. Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a considerat că acest sistem de bandă rulantă nu contravine regulamentului, iar surse din cadrul Biroului Permanent au declarat că pentru acest proiect de lege s-a considerat că nici măcar nu este necesar vreun aviz din partea celorlalte comisii permanente din Senat. Pe de altă parte, în timp ce în lege este prevăzut un impact bugetar de 0,07% din PIB, Ministerul Finanțelor susține că ar fi vorba, de fapt, de 0,2% din PIB, adică de 1,6 miliarde de lei în 2017, conform secretarului de stat, Mariana Vizoli, care le-a arătat senatorilor că Guvernul nu susține proiectul. La rândul său, președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, a explicat pentru Gândul că impactul bugetar al renunțării la aceste taxe nefiscale nu este unul neglijabil și că dezbaterea pe marginea acestui subiect ar trebui să fie una consistentă.
Liviu Dragnea a declarat, luni, în timp ce își susținea propunerea legislativă în plenul Senatului, că „putem reduce o mare parte din birocrație” prin eliminarea acestor 102 taxe. Două dintre acestea, însemnând taxa pentru eliberarea cazierului fiscal și taxa de timbru fuseseră, însă, deja eliminate de Guvern. 

În replică, senatorul PNL, Teodor Atanasiu, a acuzat rapiditatea cu care a trecut propunerea legislativă prin Senat și a cerut supunerea propunerii în dezbatere publică pentru un termen de 30 de zile.

„După 3 ani și jumătate de guvernare Ponta, PSD a găsit soluția pentru România. O soluție liberală, scăderea taxelor. Problema PNL este că PSD, fiind un partid de stânga, nu a înțeles metoda de implementare a scăderii acestor taxe. (…) Vă propunem să lăsăm legea 30 de zile în dezbatere publică. Comisia să o dezbată serios, apoi să venim cu ea în plen”, a spus Atanasiu.

Propunerea lui Atanasiu a fost susținută în plen și de liderul senatorilor PNL, Ion Popa, în caz contrar el anunțând că senatorii liberali vor vota împotrivă. Propunerea de amânare a fost respinsă cu 24 de voturi „pentru” și 83 „împotrivă”.

În schimb, senatorul ALDE, Varujan Vosganian, a propus adoptarea propunerii în Senat și supunerea dezbaterii publice până când proiectul va fi adoptat și de Camera Deputaților, care este for decizional.

„Faptul că diverse grupuri parlamentare de orientări ideologice diferite vorbesc de valori liberale nu trebuie să ne mire. Într-un anumit fel, suntem cu toții liberali. Salut această armonie în jurul valorilor liberale. Ideea că trebuie să lăsăm o perioadă de timp, mi se pare că, în această speță, e o redundanță și un capriciu politic decât un argument solid. Vă propun să votăm legea în Senat, o trimitem la Camera Deputaților, timp în care e suficient răgaz să o dezbatem public. Să dăm un semnal că ne procupă despovărarea populației de taxe, vă propun să dăm un semnal politic pentru această detaxalizare”, a argumentat Vosganian.

De cealaltă parte, colegul său, senatorul ALDE, Daniel Barbu, a spus că supunerea în dezbatere publică a propunerilor legislative revine doar autorităților publice.

Liderul grupului PSD, Mihai Fifor, a cerut trecerea la vot, solicitare acceptată prin vot, iar propunerea legislativă a fost adoptată în Senat cu 89 de voturi „pentru”, o abținere și 17 voturi „împotrivă”.

Ministerul Finanțelor Publice nu susține proiectul

Cu toate acestea, impactul bugetar estimat de PSD nu se potrivește cu cel calculat de Ministerul Finanțelor Publice. Secretarul de stat, Mariana Vizoli, a declarat că, din calculele Executivului, ar fi vorba de un impact de 0,2% din PIB, nu de 0,07% din PIB, conform celor expuse de PSD. În consecință, potrivit secretarului de stat, ministerul nu susține acest proiect.

„A fost analizat în amănunt de Ministerul Finanțelor Publice. Meționez că debirocratizarea este o preocupare a MFP, precum și a Guvernului. Au fost luate o serie de măsuri pentru împlinirea acestui obiectiv. (…) Din calculele noastre a rezultat că e vorba de un impact de 0,2% din PIB, nu de 0,07% din PIB. O parte dintre taxele menționate deja sunt eliminate. Articolul 13 din proiect devine redundant. (…) Concluzia ministerului este că nu susține adoptarea acestei legi”, a declarat Mariana Vizoli.

Președintele Consiliului Fiscal: „0,2% din PIB nu este o sumă mică. Dezbaterea trebuie să fie consistentă”

De asemenea, președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, este de părere că dezbaterea pe marginea acestui subiect ar trebui să fie una consistentă, subliniind că impactul bugetar, estimat de Ministerul Finanțelor Publice, de 0,2% din PIB „nu putem să spunem că e un impact neglijabil”.

 

„A mai fost un exercițiu, la un moment dat, acum câțiva ani, care tot așa a făcut un inventar al taxelor fiscale și parafiscale care se încasau și a scos vreo 100 și ceva, care aveau un impact bugetar oricum foarte mic. Deci mă îndoiesc că au mai rămas foarte multe taxe cu impact bugetar extrem de mic. Mai degrabă tind să cred că impactul ar trebui să fie mai mare, dar trebuie văzut exact care dintre ele au impact bugetar și care nu”, a declarat, pentru Gândul, președintele Consiliului Fiscal.

Dumitru nu consideră că adoptarea în grabă a acestui proiect ar putea fi justificată „dacă le-am ținut de atâtia ani de zile și nu am luat o decizie în sensul ăsta”.

„Trebuie văzut ce taxe sunt și cât de mare e impactul lor versus povara pe care o generează pentru contribuabil. Trebuie făcută o inventariere a lor serioasă și temeinică, nu așa pur și simplu spunem ‘avem 100 de taxe și le eliminăm’. Vedem la ce folosesc, în primul rând, care e destinația lor, are sens sau nu are sens să le mai păstrăm. Dezbaterea trebuie să fie consistentă și dacă, într-adevăr, sunt astfel de taxe care nu generează un impact bugetar semnificativ ci, mai degrabă, sunt doar împovărătoare pentru contribuabil, evident că trebuie scoase”, a mai spus Dumitru.

Liberalii nu au participat la ședința comisiei

Comisia de Buget-Finanțe a adoptat un raport de admitere pentru proiectul privind anularea a 102 taxe nefiscale cu șase voturi „pentru” și o abținere, liberalii neparticipând la ședința care a durat în jur de 20 de minute. În cadrul comisiei au fost admise și câteva amendamente, de formă, la solicitarea Consiliului Legislativ.

„Propunerea legislativă a fost deja repartizată comisiilor de resort și am hotărât ca, în cazul în care raportul va fi gata până la începerea plenului, să supunem votului și plenului. Am supus această propunere votului Biroului Permanent, care a fost de acord să intre pe ordinea de zi chiar astăzi, pentru că este solicitare de procedură de urgență”, a declarat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după ședința Biroului Permanent.

Întrebat dacă nu cumva rapiditatea cu care se acționează în cazul acestui proiect de lege contravine regulamentului Senatului, răspunsul lui Tăriceanu a fost: „Chiar cei care au luat cuvântul, toți din toate partidele, au recunoscut că este o procedură care s-a mai folosit și în alte ocazii”.

În schimb, potrivit unor surse din cadrul Biroului Permanent, pentru acest proiect de lege s-a considerat că nu este necesar niciun aviz din partea celorlalte comisii permanente din Senat, în condițiile în care inițiativa afectează mai multe domenii, inclusiv taxa radio-tv sau cea de mediu.

Festivalul promisiunilor electorale. Azi PSD: 102 taxe eliminate în 2017

Liviu Dragnea a depus acest proiect, în Parlament, în urmă cu numai o săptămână. Din rândul celor 102 taxe care vor fi eliminate fac parte timbrul de mediul pentru autovehicule, 33 de taxe consulare și de cetățenie, 20 de taxe de la Registrul Comerțului, taxele radio-TV, taxa suplimentară pentru eliminarea pașaportului, 22 de taxe pentru pierderea sau modificarea actelor, 13 taxe extrajudiciare de timbru și taxele pentru permisele de pescuit recreativ/sportiv.

 

Citește și