Anunțul lui Gabriel Oprea, după consultările de la Cotroceni: Susținem alegeri anticipate
„În urma consultărilor cu președintele Klaus Iohannis, UNPR, ca întotdeauna în probleme importante, de securitate națională, îl sprijină pe președintele României. I-am transmis înteaga disponibilitate, ca întotdeauna, a UNPR, atât în desemnarea prim-ministrului, a viitorului Guvern”, a spus Oprea.
Liderul UNPR a precizat că susține și varianta alegerilor anticipate, dacă se va ajunge la un asemenea consens. „Suntem total de acord și susținem alegerile anticipate și tot ceea ce UNPR prin forța parlamentarilor săi, prin forța politică, sprijinim stabilitatea”, a spus acesta.
Întrebat despre varianta unui Guvern de tehnocrați, care să organizeze alegeri anticipate sau să conducă România până la alegerile la termen, Oprea a spus că UNPR va sprijini orice variantă pe care o va dori Klaus Iohannis. „Orice formulă pe care președintele României, în dialog cu partidele politice, cu delegații din stradă, ai poporului român, o va dori va fi sprijinită de UNPR”, a explicat Oprea.
Pe de altă parte, întrebat dacă aceasta este poziția UNPR sau a coaliției, Oprea a precizat că este vorba despre „mesajul UNPR”, dar „coaliția funcționează” în continuare.
Discuțiile dintre președintele Klaus Iohannis și delegația UNPR au durat doar 10 minute, fiind cele mai scurte de până acum. Toate discuțiile de joi au durat aproximativ 30 de minute, inclusiv cele cu reprezentanții minorităților naționale.