Apariție NEAȘTEPTATĂ în fruntea listei de candidați PNL pentru alegerile europarlamentare. Mircea Hava, primarul din Alba Iulia, pe locul doi/ Ce spune Orban despre capul de listă al PNL
„M-am hotărât să candidez cap de listă pentru PNL. Candidez ca PNL să devină pentru prima dată în istoria post-decembristă primul partid din România. Pe 26 mai, PNL are șansa istorică să fie primul partid al României. Nu vreau nicio funcție în partid, rămân simplu membru de partid la Sectorul 1 București. Funcțiile în partid se câștigă. Dacă cei din partid vor considera că le aduc un plus, ei vor hotărî. Eu deocamdată nu doresc o funcție în partid”, a afirmat Rareș Bogdan, pentru MEDIAFAX.
Liberalii au validat lista pentru alegerile europene din 26 mai în ședințele BEX și BPN ale partidului. Au fost exprimate 32 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă”, iar două voturi au fost nule. La reuniunea Biroului Politic Național al partidului a participat Rareș Bogdan.
Conform surselor politice ale MEDIAFAX, configurația listei PNL pentru alegerile europene este următoarea:
1. Rareș Bogdan, jurnalist Realitatea TV
2. Mircea Hava, primar Alba Iulia
3. Siegfried Mureșan, europarlamentar
4. Daniel Buda, europarlamentar
5. Adina Vălean, europarlamentar
6. Vasile Blaga, fost co-președinte PNL, fost președinte PDL
7. Dan Motreanu, fost deputat, fost secretar general PNL
8. Gheorghe Falcă, primar Arad
9. Cristian Bușoi, europarlamentar
10. Marian-Jean Marinescu, europarlamentar
11. Vlad Nistor
12. Mihai Țurcanu, europarlamentar
Liberalii mizează pe obținerea a 10 locuri de eurodeputați, însemnând un scor al PNL între 25 și 30%, au precizat sursele citate. Chiar dacă fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a fost printre primii care și-au depus candidatura pentru competiția internă la europarlamentare, acesta nu se mai regăsi pe locuri eligibile.
Orban, despre Rareș Bogdan: Un adevărat campion în lupta împotriva minciunii
Ludovic Orban, a declarat, joi, despre Rareș Bogdan, proaspăt validat cap de listă al PNL la alegerile europarlamentare, că e „un adevărat campion în lupta împotriva minciunii” și că și-a asumat toate riscurile pentru a informa corect cetățenii.
„Pe primul loc Partidul Național Liberal va fi reprezentat de Rareș Bogdan. Rareș Bogdan revine în PNL și intră pe câmpul de bătălie, de data asta fiind alături de PNL. Rareș Bogdan este un adevărat campion al luptei împotriva minciunii, dezinformării, abuzurilor, este omul care când toți ceilalți spuneau minciuni, a avut curajul să spună adevărul. Este un om care fără menajamente și-a pus în sluba binelui public toate calitățile și și-a asumat toate riscurile posibile pentru a-i informa corect pe cetățeni și pentru a arăta cu adevrat fața hidoasă a celor care își bat joc de România”, a declarat Ludovic Orban, după ședința Biroului Politic Național al PNL.
Rareș Bogdan, despre candidatura sa la europarlamentare: Cuvântul decisiv l-a avut o doamnă
Jurnalistul Rareș Bogdan a declarat, joi, vizibil emoționat, că decizia de a candida la alegerile pentru Parlamentul European a luat-o în urma unei discuții cu soția fostului președinte liberal Mircea Ionescu Quintus.
„Îi mulțumesc președintelui Ludovic Orban pentru propunerea pe care mi-a făcut-o și pentru răbdarea și rațiunea strategică pe care a abordat-o. Cuvântul decisiv în decizia mea l-a avut o doamnă pe care o salut. Știu că se uită la noi, iar din ceruri se uită soțul ei. Ultimul telefon dat înainte de a lua decizia și de a o face publică a fost cu soția fostului președinte al PNL Mircea Ionescu Quintus”, a spus Rareș Bogdan.
Acesta a anunțat că părăsește presa, unde a ajuns „în topul jurnaliștilor din România ca încredere”, și că îi va reprezenta pe cei care nu vor ca „PSD să acapareze România”.
„Nu putem abandona România în brațele PSD. Am făcut tot ce mi-a stat în putință de la măsuța mea în studio. Nu-i abandonez nici pe telespectatori, nici pe români, nici pe ascultăroi, nici pe cititori. Îi voi reprezenta. Nu cer nimic de la PNL. Am venit să aduc un plus și ei să evalueze pe data de 26 mai dacă au făcut un lucru bun sau nu. Toți militanții, membrii, activiștii, simpatizanții PNL trebuie să știe că este pentru prima dată în istoria ultimilor 29 de ani de la Revoluție încoace când PNL poate ocupa primul loc în seara zilei de 26 mai. Totul este ca fiecare dintre membrii partidului să înțeleagă acest lucru împreună cu oamenii care nu doresc ca România să nu fie acaparată total de caracatița lui Liviu Dragnea și a celor din PSD”, a spus acesta.
Totodată, el a mai spus că decizia de a candida a fost cea mai grea din viața sa.
„Vreau să le mulțumesc colegilor mei din mass media și să-i asigur că voi rămâne același și mă voi bate pentru libertatea presei, pentru libertatea cuvântului. (…) Eu părăsesc presa cu durere. A fost cea mai grea decizie a mea din această viață. Bunul Dumnezeu mi-a dat totul în presă, pornind de la presă locală, la regională și apoi în topul jurnaliștilor din România ca încredere”, a afirmat Rareș Bogdan.