Apariție-surpriză la PSD. Cine a venit la ședința în care pesediștii decid cum vor vota în cazul lui MRU la SIE
În declarații anterioare, atât liderul PSD, premierul Victor Ponta, cât și președintele interimar al PSD, Rovana Plumb, au anunțat că parlamentarii social-democrați vor vota împotrivă sau nu vor participa la vot, acuzând, printre altele, faptul că președintele Klaus Iohannis nu a consultat PSD înaintea nominalizării.
În schimb, Oprea a precizat că UNPR va vota în favoarea acestei nominalizări.
Conducerile celor două Camere ale Parlamentului sunt convocate luni pentru procedura de numire a lui Mihai Răzvan Ungureanu, nominalizat de președintele Iohannis, la conducerea SIE, în condițiile în care reprezentanții PSD și cei ai ALDE se opun numirii acestuia, iar UNPR, PNL și UDMR o susțin.