„Problema ajunge din nou la ministrul Justiției, pentru că înțeleg că au avut loc o serie de discuții între dânșii, presa a speculat cum că ministrul Justiției i-ar fi cerut demisia domnului Nițu, ministrul Justiției n-a negat acest lucru, deci avem motive destul de serioase să credem în percepția că ministrul Justiției i-ar fi cerut demisia procurorului general. Or în aceste condiții, în care practic ești indirect implicat în procedurile declanșate de DNA pentru ridicarea imunității unui parlamentar, în condițiile în care ministrul Justiției solicită sau dă de înțeles că solicită o astfel de demisie, poziția domnului Nițu este foarte delicată și pune în discuție, dacă vreți, credibilitatea funcționalității sistemului la vârf. Sistemul Ministerului Public este important și nu trebuie să fie afectat de astfel de dileme”, a declarat Predoiu, vineri, la RFI.
Liderul PNL îi solicită Ralucăi Prună o poziție clară în ceea ce îl privește pe Nițu. „Ministrul Justiției trebuie să clarifice chestiunea: ori vine și își declară sprijinul pentru procurorul general Nițu, declară că nu are nimic de obiectat cu privire la cooperarea dintre Ministerul Justiției și Ministerul Public, ori vine și cere revocarea pentru că ministrul Justiției are o presiune provenită dintr-un text constituțional, care spune că Ministerul Public își desfășoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiției”, a spus liderul liberal.
El a subliniat că ministrul Justiției ”nu se poate sustrage acestei chestiuni”.
„Ministrul Justiției poate face o cerere de revocare în CSM, dar nu și-a precizat o astfel de poziție. Acum, ministrul Justiției e obligat să clarifice lucrurile, pentru că lumea stă și se uită la Ministerul Public acum, ce se întâmplă acolo (…). Deci cred că în aceste zile trebuie să ne așteptăm la o poziție din partea ministrului Justiției, nu se poate sustrage acestei chestiuni”, a arătat Predoiu.
Procurorul General Tiberiu Nițu a precizat, joi, într-un comunicat trimis MEDIAFAX, că a beneficiat „doar de măsurile de protecție prevăzute de lege, proporțional cu riscurile și responsabilitățile acestei funcții.”
El a susținut că activitatea lui „nu este afectată, nu este influențată sau perturbată de demersurile judiciare desfășurate în vederea clarificării depline a acestei situații” și a precizat că își asumă „obligația de rezervă” ce îi revine „în raport cu activitatea desfășurată în acest sens”. Nițu a mai declarat că a făcut aceste precizări în contextul în care în spațiul public au apărut „comentarii” la adresa lui, adăugând că în „întreaga” sa carieră de magistrat, precum și în funcția de procuror general, a fost „permanent preocupat de respectarea legii și a normelor deontologice.”
DNA a cerut luni aviz pentru urmărirea penală a fostului ministru de Interne și senatorului Gabriel Oprea, acuzat de abuz în serviciu, pentru însoțirea deplasărilor sale de echipaje ale Poliției Rutiere, serviciu de care ar fi beneficiat ilegal și procurorul general Tiberiu Nițu în baza unui protocol.
Potrivit DNA, Oprea se face vinovat de două infracțiuni de abuz în serviciu, una constând în folosirea resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate în perioada în care era ministru cu echipaje ale Poliției Rutiere, iar cealaltă constând în încheierea unui protocol în baza căruia procurorul general, Tiberiu Nițu, a beneficiat, în mod nelegal, de însoțirea deplasărilor efectuate cu echipaje ale Poliției Rutiere.
„În condițiile în care procurorul general nu era îndreptățit să beneficieze de însoțire cu echipaje ale poliției rutiere potrivit prevederilor H.G. nr. 1.391/2006, fapta ministrului a produs o vătămare a intereselor legitime și un prejudiciu material Direcției generale de poliție a municipiului București, precum și un folos necuvenit procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, susține DNA.
Procurorul general, Tiberiu Nițu, a fost miercuri, la Ministerul Justiției, pentru a discuta cu ministrul Raluca Prună despre acuzațiile ce i se aduc în dosarul Oprea, el refuzând să facă „speculații” legate de o eventuală demisie sau revocare a sa din funcție.
Întrevederea a survenit după ce ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat, după ședința de Guvern de miercuri, că va avea în cursul zilei o discuție cu procurorul general Tiberiu Nițu privind acuzațiile care i se aduc în dosarul Oprea, ea afirmând că nu exclude nicio variantă în ceea ce îl privește.
„Discut astăzi cu procurorul general, îmi termin analiza”, a spus Prună, într-o conferință de presă susținută la Guvern, refuzând să se pronunțe la acel moment în ceea ce îl privește pe Nițu. ”Nu exclud absolut niciun fel de variantă”, a răspuns ea, la insistențele presei, întrebată despre o posibilă revocare a procurorului general.