ARD: În prima zi de guvernare, îi retragem titlul de doctor lui Victor Ponta
Miliardarul rus Aleksandr Lebedev, coproprietar al unui cotidian de opoziție și inculpat pentru vătămare corporală, riscă să fie asasinat dacă este trimis la închisoare, a afirmat fiul său duminică pentru BBC, relatează AFP.
„Aceasta este prima acțiune pe care ne-o propunem să o facem în prima zi de guvernare”, a spus Vlaston, într-o conferință de presă a ARD, arătând că pentru ARD a fost decisivă constatarea Universității București pe această temă.
Întrebat cine ar trebui să fie ministrul Educației în cazul în care ARD ar fi la guvernare după alegerile din decembrie, Vlaston a precizat că personal l-ar prefera pe Daniel Funeriu.
„Ca persoană particulară, l-aș prefera de domnul Funeriu să-și ducă mai departe opera pe care a început-o, dar nu eu am puterea de decizie în ARD”, arătat Ștefan Vlaston.
El a vorbit despre programul pe educație al ARD, menționând că alianța va propune ca salarizarea personalului didactic să se facă după performanță, iar la baza salarizării și avansării în carieră a cadrelor didactice să fie „progresul școlar”.
De asemenea, ARD mai are ca propunere ca din fondurile școlare statul să asigure after school pentru elevii aflați în ciclul primar.
Ștefan Vlaston a arătat că în programul de guvernare al USL privind învățământul nu este clar ce se va întâmpla cu clasa pregătitoare și dacă clasa a IX-a va rămâne la liceu sau va trece la gimnaziu.