Articolele din legile justiției declarate neconstituționale de CCR vor fi modificate în Parlament
„Legile justiției au fost adoptate de Parlament. CCR s-a pronunțat pe două legi, articolele declarate neconstituționale vor fi modificate. Deci, deciziile CCR vor transpuse în legislație foarte repede. Celelalte articole au fost declarate constituționale, ceea ce este foarte important”, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea, la RTV.
Liviu Dragnea a afirmat că legislația trebuie să creeze condiții necesare pentru ca judecătorii nu poată fi influențați „direct sau indirect”.
„Foarte important pentru statul român este ca legislația românească să creeze condițiile și speranțele că judecătorii nu mai pot fi influențați, să nu mai existe șanse, posibilități care să dea senzația unora că sunt presați. Deci legislația trebuie să creeze condiții ca judecătorii din România să aibă toate prevederile legale care să-i protejeze și să le dea posibilitatea ca atunci când iau o decizie, să o ia neinfluențați direct sau indirect”, a spus Dragnea.
Dragnea a afirmat că, în ultima perioadă, au apărut prea multe informații potrivit cărora decizii ale unor magistrați au fost luate sub „anumite influențe”.
„Pentru că au apărut prea multe informații, declarații, înregistrări în ultima perioadă care arată că anumite decizii ale unor magistrați au fost luate sub anumite influențe venite din partea unor anumite instituții sau persoane. De aici pleacă o doză de neîncredere în acest sistem, ceea ce nu e corect”, a adăugat liderul PSD.