Asociația Magistraților cere o analiză în CSM după decizia CCR în dosarul DNA-OUG13

Asociația Magistraților cere o analiză în CSM după decizia CCR în dosarul DNA-OUG13
Publicat: 11/03/2017, 12:47
Actualizat: 07/06/2018, 05:56

„Ar trebui acest conflict juridic de natură constituțională să ne pună întrebări serioase despre problemele din interiorul sistemului? În primul rând, să recunoaștem că nu-i deajuns să rămânem la nivel de întrebări, ci trebuie să dăm răspunsuri, după cum nu-i de ajuns să găsim răspunsuri dacă nu le punem în aplicare. Iar pentru asta este nevoie, cu prioritate, de o analiză aprofundată, detaliată, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, cu stabilirea unor concluzii concrete care să poată fi transpuse și în Legile Justiției (tocmai aflate în lucru), așa încât independența să fie independență, dar nu mai mult de atât, indiferent despre care putere în stat vorbim”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Asociația Magistraților din România (AMR) condusă interimar de judecătorul Andreea Ciucă, remis sâmbătă MEDIAFAX.

Cenzurarea unei ordonanțe de urgență este atributul Parlamentului, mai transmit magistrații: „Stabilind starea de fapt, Curtea a prezentat datele concrete ale dosarului penal, rezultând că, la momentul sesizării parchetului – DNA -, în denunț nu exista nicio faptă de competența acestuia, ci a fost adăugată numai în completarea denunțului – a doua zi -, fiind cuprinsă în ordonanța de începere a urmăririi penale, precum și că, ulterior, în ziua în care a dat o ordonanță de extindere a urmăririi penale, pentru alte trei infracțiuni din care niciuna nu era de competența DNA, procurorul a dispus și declinarea competenței la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, «tocmai pentru că nu era îndrituit să efectueze urmărirea penală»(nici pentru infracțiunile cu privire la care de-abia dispusese extinderea urmăririi penale). În consecință, în pofida susținerilor parchetului – care a arătat că urmărirea penală a fost începută, «observând că nu există niciun impediment de natură să paralizeze acțiunea penală» -, Curtea Constituțională a statuat că «Ministerul Public, ca parte a autorității judecătorești, s-a considerat competent să verifice oportunitatea, respectarea procedurii legislative și, implicit, legalitatea adoptării ordonanței de urgență a Guvernului. O astfel de conduită echivalează cu o încălcare gravă a principiului separației puterilor în stat, garantat de art.1 alin.(4) din Constituție, deoarece Ministerul Public nu doar că își depășește atribuțiile prevăzute de Constituție și de lege, dar își arogă atribuții ce aparțin puterii legislative sau Curții Constituționale»”, potrivit sursei citate.

Vineri, Ministerul Public a transmis că motivarea Deciziei Curții Constituționale este analizată atent, urmând ca decizia să fie respectată întocmai de către procurori.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu au specificat însă în mod clar dacă ancheta privind OUG 13 va continua sau nu, având în vedere că magistrații Curții Constituționale au transmis, în motivarea conflictului DNA-Guvern, că argumentele expuse impuneau organului judiciar soluția de clasare, fără a efectua acte de urmărire penală. Asta ca urmare a incidenței art.16 alin.(1), întrucât toate faptele reclamate priveau în realitate aspecte legate de procedura de adoptare a unui act normativ, respectiv aspecte de oportunitate și legalitate care nu cad sub incidența controlului organelor de cercetare penală, indiferent de încadrarea juridică stabilită de către procuror.

„În condițiile în care începerea urmăririi penale presupune activități de cercetare și anchetă penală cu privire la modul în care Guvernul și-a îndeplinit atribuțiile de legiuitor delegat, acțiunea Ministerului Public încetează să mai fie una legitimă, devenind abuzivă, întrucât depășește competența stabilită de cadrul legal în vigoare. Mai mult, acțiunea Ministerului Public creează o presiune asupra membrilor Guvernului care afectează buna funcționare a acestei autorități sub aspectul actului legiferării”, a precizat Curtea Constituțională, în motivare.

Judecătorii CCR au mai motivat decizia privind existența unui conflict instituțional între DNA și Guvern prin faptul că, prin conduita sa, Parchetul General -Direcția Națională Anticorupție și-a arogat o competență pe care nu o posedă – controlul modului de adoptare unui act normativ.

CCR a admis în 27 februarie sesizarea președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, privind conflictul juridic dintre Guvern și DNA, referitor la anchetarea de către procurorii DNA a modului în care a fost elaborată OUG 13.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a fost reflectată victoria Maiei Sandu în presa internațională: O palmă dată Kremlinului. Ce...
Bianca Drăguşanu şi Gabi Bădălău, mai fericiţi ca niciodată alături de copii. La ceas de...
Cum e ca socru Ion Țiriac! Sorana Cîrstea, iubita fiului său, a dezvăluit latura mai...
Cele mai sigure țări în care să te afli în cazul izbucnirii celui de-al Treilea...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
O femeie de 102 ani care nu are riduri aproape deloc și-a dezvăluit secretele. Folosește...
Apartament cu două camere scos la vânzare cu 340.000 euro în Cluj. Ironii pe rețelele...
Cântăreață din România, implicată într-un grav accident auto! Mașina ei s-a izbit cu putere de...
Planta care te scapă rapid de durere. Crește în grădină și are proprietăți similare opiului
Boala care a umplut spitalele în ultimele săptămâni. Doi copii au murit deja
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
El este Marius, un alt român decedat în urma inundațiilor din Spania. Bărbatul a lăsat...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
2024: La ce viteză se ia permisul în afara localității?
Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi
A fost găsită ARCA lui NOE? Indiciul găsit pe o monedă din secolul III
Răsturnare de situație în dosarul Dan Diaconescu. Judecătoria Constanța a luat decizia
Rețeta perfectă de gogonele în saramură. Vor rămâne tari toată iarna
Ce a putut să facă un român pe scara blocului, chiar la ușa liftului. Ceilalți...
Cine sunt cele patru victime decedate în accidentul de pe DN15. Cele două familii erau...
Gabriela Cristea, reacție dură pe rețelele de socializare. “Voi știți cât muncesc eu sau cât...
Momentul în care Chris Martin a căzut printr-o gaură din scenă a fost surprins video...
BANCUL ZILEI. Bulişor: – Mami, de ce îți pui atâta fard pe față?
Un fizician susține că un alt univers ar fi existat înainte de Big Bang