Prima pagină » Știri politice » „Asta trebuie discutat”. Planul în doi pași al lui Dragnea pentru PSD

„Asta trebuie discutat”. Planul în doi pași al lui Dragnea pentru PSD

„Asta trebuie discutat
Dragnea: Aleșii locali care au migrat pe OUG 55 nu își vor pierde mandatul, la Consiliul Național se va stabili dacă se va organiza Congres în acest an

Prima ședință a social-democraților este programată pentru mâine, pesediștii reunindu-se în cadrul Comitetului Executiv Național. La întâlnirea de la Sinaia au fost invitați pe lângă reprezentanții Comitetului Executiv Național, primarii de muncipii, președinții de Consilii Județene, parlamentarii și europarlamentarii.

„Trebuie să stabilim în mod oficial data Consiliului Național, va fi un Consiliu Național extrem de important, se vor discuta prevederi, modificări ale Statutului”, a spus Dragnea la sosirea la hotelul Mara din Sinaia.

În privința aleșilor locali care au migrat după intrarea în vigoarea a Ordonanței 55, PSD, principalul beneficiar al migrației politice din administrația locală, militează ca aceștia să nu își piardă mandatul. Președintele Iohannis a declarat în timpul campaniei prezidențiale că aleșii locali migratori ar trebui să își piardă mandatul, după ce s-a stabilit că OUG 55 este neconstituțională. 

„Poziția noastră este foare clară: aleșii locali își păstrează mandatul.  Legea nu se poate aplica retroactiv, nici Curtea Constituțională nu a cerut să își piardă mandatul, Parlamentul va discuta, va aproba probabil o hotărâre pentru respingerea ordonanței, iar într-un articol vom spune și care sunt efectele juridice. De acum înainte nu se mai poate proceda în felul acesta”, a fost poziția exprimată de președintele executiv al PSD.

El a încercat să dea un mesaj de unitate în jurul lui Victor Ponta, afirmând că nu știe sigur dacă în acest an se va organiza un Congres la partid.

„Asta trebuie discutat, este una din discuții care va fi discutată și la Consiliul Național. Am fost în organizația PSD Iași, iar părerile erau mai mult decât împărțite, mulți spuneau că nu trebuie să ne preocupăm acum de congres, ci cum ne ocupăm de guvernare”, a subliniat Dragnea.

În privința negocierilor dintre Vasile Blaga și Mircea Geoană, Dragnea l-a ironizat pe copreședintele PNL: „dacă Blaga a ajuns să negocieze cu Vanghelie îi urez succes”.

Liviu Dragnea nu a dorit să comenteze audirea Elenei Udrea de procurorii DNA.
 

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât costă pe oră un ajutor în gospodărie: Sparge lemne, curăță terenuri și chiar construiește foișoare
Digi24
Scandal de rasism cu implicare politică în Finlanda. Tânăra încoronată regină a frumuseții a rămas fără titlu după un gest controversat
Cancan.ro
EXCLUSIV | Ce arată necropsia efectuată după deshumarea Rodicăi Stănoiu. Avem rezultatele oficiale: care este cauza morții
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Propagandistul preferat al lui Putin amenință Europa: „Încă o dată, va trebui să distrugem Berlinul, Parisul, Viena”
Mediafax
Decizia UE cu privire la mașinile pe benzină și motorină. Sunt vizați milioane de șoferi din Europa
Click
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Digi24
„Moscova trebuie să simtă durerea”. Un diplomat american îl contrazice flagrant pe Donald Trump
Cancan.ro
EA e femeia care poate schimba cursul anchetei. Menajera Rodicăi Stănoiu, martor-cheie în dosarul morții suspecte
Ce se întâmplă doctore
Imagini inedite cu Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm! Nu o mai recunoști! „Trebuie să mă apuc de sport și masaje”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
ARO se reinventează: Ar putea produce anual până la 10.000 de SUV-uri hibrid. Cât costă primul exemplar
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un copil la restaurant: - Carnea de elefant se mănâncă?
Descopera.ro
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers