ATAC. Ciolacu, despre redeschiderea activității jocurilor de noroc: „Unul din consilierii personali ai lui Orban are afaceri cu păcănele”
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a lansat un atac, vineri, la premierul Ludovic Orban, spunând că decizia deschiderii sălilor de noroc după data de 15 iunie s-a luat pentru că „unul din consilierii personali ai lui Ludovic Orban are afaceri cu păcănele”.
Ciolacu a declarat, vineri seara, la Antena 3, că are informaţii „categorice” cum că unul dintre consilierii personali ai lui Ludovic Orban are afaceri în zona jocurilor de noroc şi astfel s-a luat decizia deschiderii acestor locaţii.
Astăzi (vineri – n.r.) au anunţat că se deschid sălile de jocuri de noroc. Vă spun eu realitatea: unul din consilierii personali ai lui Ludovic Orban are afaceri cu păcănele. Este o informaţie categorică, nu doar sigură. Cred că toate problemele s-ar rezolva dacă domnul prim-ministru şi ar lua un consilier şi medic, să explice totuşi fenomenul şi câţi oameni au murit, pentru că nu au avut acces în această perioadă la medicamente şi la spitalizare. Dacă chiar mai lua şi un consilier preot, unde să mai ceară iertare câteodată, sunt ferm convins că s-ar deschide şi spitalele, şi bisericile”, a declarat Marcel Ciolacu.
Preşedintele interimar PSD a mers mai departe şi a afirmat că „dacă ar fi avut un consilier de la Horeca, ar fi deschis şi restaurantele”.
Marcel Ciolacu, despre alegerile locale
„În primul rând avem o prelungire (a mandatelor aleșilor locali – n.r.) până la data de 1 noiembrie. În principiu și noi suntem de acord cu data de 27 septembrie. Avem o singură problemă: că nu mai înțelege mesajele venite de la Guvern”, a spus Ciolacu.