ATAC la rupere al lui Traian Băsescu la Victor Ponta în această seară: „Și-a lăsat soția însărcinată pentru…”

Publicat: 08 05. 2014, 22:29
Actualizat: 08 08. 2014, 19:18

În plină dispută cu Victor Ponta, președintele Traian Băsescu se declară „îngrijorat” că actualul premier ar putea câștiga președinția României în noiembrie, îl acuză de „duplicitate” și „subordonare față de moguli”, susține că „Voiculescu va trebui plătit, prin grațiere și Legea amnistiei, dacă va fi cazul” și deschide subiecte legate de familie.

„Așa cum și-a lăsat soția însărcinată în șase luni să se căsătorească cu fiica unui mai-mare din PSD, nu trebuie să ne mire cum a fost mulșamaalizată aventura lui sau relația lui cu procurorul Panait. Bănuiesc că e un dosar închis forțat”, a atacat simultan Băsescu joi seara două dintre vulnerabilitățile din ultimii ani ale lui Ponta, într-un interviu la B1.

Șeful statului susține că înainte de a ajunge la Palatul Victoria, premierul i-ar fi cerut în mai multe momente-cheie sfaturi politice, propunându-i chiar să îi fie naș de cununie. „Dacă poate să candideze la Primăria Capitalei… Dacă nu mă înșel foarte tare m-a întrebat și dacă vreau să îi fiu naș”, a spus Băsescu, adăugând că nu a „intuit caracterul găunos al acestui om”.

Tema soției a fost legată de numele lui Băsescu și în 2009, în campania pentru prezidențiale, când, în timpul dezbaterii de la Cluj-Napoca, cu Crin Antonescu președintele a făcut o aluzie interpretată în spațiul public ca atac personal după o dramă de familie. „Decența ar trebui să vă spună că un bărbat care are trei femei în casă, le respectă. Un bărbat căruia nu i s-a întâmplat nici un incident dramatic, în care să-și lase soția singură să ajungă în situații dificile”, a replicat Băsescu. Prima soție a lui Crin Antonescu s-a sinucis în 2004, pe fondul unei depresii și al unei boli incuraabile. Ulterior, președintele s-a disculpat, susținând că s-a referit la propria familie.