Atacat cu declarații dure de Dragnea, Iohannis refuză să comenteze plângerea lui Orban la adresa premierului Dăncilă VIDEO
„Am decis să nu comentez în niciun fel sesizarea depusă de domnul Orban, nici interpretările, care de o anumită parte politică s-au făcut cu foarte mult aproape isterie. Nu vreau să apară impresia că prin declarații aș putea sau aș vrea să influențez ancheta. Simplu și clar. Nu comentez „, a declarat președintele Klaus Iohannis.
Președintele PSD Liviu Dragnea a declarat vineri că plângerea penală depusă de Ludovic Orban împotriva premierului Viorica Dăncilă și a liderului PSD a fost concepută la Cotroceni, lucru care va reieși și din publicarea textului.
„Aceasta sesizare sau ce a făcut această unealtă este concepută și redactată la Cotroceni și cred că vom avea toți acces la text și vom constata că e concepută la Cotroceni și este ca urmare a amenințărilor pe care președintele le-a îndreptat împotriva premierului Dăncilă. Nu știu de ce ar trebui sa fie ținuta secretă și ne vom da seama că ce a mai spus se adevereste și anume dorinta lui Iohannis de a prelua brutal guvernarea nesocotind rezultatul alegerilor, practicând șantaj prin uneltele sale, punând presiune pe premierul României, punându-l pe Orban să acuze de înaltă trădare”, a declarat Dragnea.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) a dispus, joi, trimiterea plângerii depuse de Ludovic Orban contra premierului Viorica Dăncilă și a liderului PSD Liviu Dragnea structurii de parchet competente, respectiv DIICOT.
Sesizarea liderul PNL vizează posibilitatea încălcării Constituției prin semnarea memorandumului adoptat de Guvern, cu privire la mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. Totodată, este sesizat faptul că președintele nu a fost informat, premierul Viorica Dăncilă fiind acuzată de liberal de înaltă trădare.
O altă problemă ridicată este furnizarea de informații clasificate, în contextul în care Liviu Dragnea știa de memorandum, deși acesta nu era destinat publicității.