AUR anunţă că a stabilit PRIORITĂȚILE pentru noua sesiune parlamentară: Modificarea legii pensiilor şi protejarea românilor de criza energetică

Publicat: 02 09. 2024, 12:07
Actualizat: 02 09. 2024, 12:17

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) anunță prioritățile legislative pentru sesiunea parlamentară care începe luni, 2 septembrie, în urma unor consultări detaliate cu parlamentarii formațiunii și reprezentanții guvernului alternativ AUR. Formațiunea, condusă de George Simion, se concentrează pe modificarea legii pensiilor și pe măsuri pentru atenuarea crizei energetice.

Reprezentanţii AUR afirmă, într-un comunicat de presă, că au organizat la finalul acestei săptămâni mai multe consultări cu parlamentarii formaţiunii şi cu reprezentanţii guvernului alternativ AUR, stabilind principalele priorităţi ale partidului în sesiunea parlamentară.

Astfel, preşedintele AUR, George Simion, va solicita luni, de la tribuna Parlamentului, aplicarea legii celei mai favorabile în privinţa pensiilor.

În forma în care a fost votată de majoritatea PSD-PNL-UDMR, această lege a generat mai multe erori, nedreptăţi şi inechităţi, cei mai afectaţi fiind românii care au muncit în condiţii de muncă grele, dar şi pensionarii cu dizabilităţi.

Legea pensiilor trebuie să asigure echitate, nicidecum să afecteze veniturile pentru sute de mii de români, se arată în comunicat.

Potrivit documentului, AUR va propune:

  • Schimbarea legii actuale şi refacerea legăturii fireşti dintre valoarea punctului de pensie şi câştigul salarial mediu brut pe economia naţională;
  • Valorificarea completă a tuturor perioadelor contributive din viaţa activă a asiguratului în sistemul public de pensii;
  • Facilitarea procesului de recalculare prin reducerea poverii administrative asupra pensionarului, în special în privinţa accesului la arhivele conţinând evidenţele salariale din perioadele supuse recalculării;În cazurile de litigiu în justiţie între asiguraţi şi casele teritoriale de pensii, dacă asiguratul a obţinut soluţie favorabilă la instanţa de fond, casa teritorială să nu mai uzeze de căi de atac;
  • Facilitarea accesului digital la recalculare – recalcularea la îndemâna tuturor;
  • Nicio pensie să nu poată fi, ca urmare a recalculării, mai mică decât 75% din valorea unui punct de pensie;
  • Pensiile de asigurări sociale de stat să fie scutite de impozit.

Măsuri împotriva crizei energetice

De asemenea, AUR va formula o serie de propuneri pentru a veni în sprijinul românilor după ce va expira perioada în care guvernul menține plafonarea prețurilor la electricitate și gaze naturale, 1 aprilie 2025.

După această dată, populația și companiile se vor confrunta cu o creștere abruptă de preț care va conduce la deteriorarea dramatică a nivelului de trai și a competitivității economiei, mai scrie în comunicat.

Din acest motiv, AUR va solicita adoptarea de urgență a unei inițiative legislative care să cuprindă următoarele măsuri:

  • Finalizarea și punerea în funcțiune, până la finalul acestui an a celor două centrale pe gaze de la Iernut și de la Brăila, rămase într-un stadiu avansat de construcție;
  • Demararea, în regim de urgență, a lucrărilor de finalizare a hidrocentralelor din bazinul Jiului;
  • Demararea, de către Hidroelectrica, a lucrărilor de realizare a centralei cu pompaj invers de la Tarnița-Lăpuștești, singura care poate atenua dezechilibrele din sistem;
  • Începerea neîntârziată a lucrărilor la centralele pe gaze de la Mintia și din Complexul Energetic Oltenia, în paralel cu demararea lucrărilor de modernizare a liniilor electrice de transport a energiei electrice, care să permită preluarea producției de electricitate de la aceste noi unități de producție;
  • Cuplarea într-un holding a diverșilor producători deținuți majoritar de stat, pentru a putea comercializa un mix energetic, cu preț constant rezonabil, care să reducă ponderea electricității corespunzătoare Pieței zilei următoare (PZU).

Potrivit sursei citate, printre prioritățile AUR pentru noua sesiune parlamentară se numără și definirea conceptului de lanţ scurt de aprovizionare, astfel încât comercianții să acorde spaţii distincte de expunere, semnalizare la raft şi vânzare a produselor româneşti, precum și limitarea cantităţii de produse din categoriile carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, lactate şi panificaţie, provenite din afara lanţului alimentar scurt.

În noua sesiune parlamentară, AUR va depune un proiect de lege care să reglementeze răspunderea profesională a magistraților pentru erorile judiciare, pe modelul răspunderii profesionale existente în sistemul medical sau în sectorul construcțiilor, un punct important din programul de guvernare al AUR, se arată în comunicat.

Totodată, AUR va depune şi un proiect de lege care să reglementeze răspunderea profesională a magistraţilor pentru erorile judiciare, pe modelul răspunderii profesionale existente în sistemul medical sau în sectorul construcţiilor.

În plus, AUR va susţine adoptarea proiectului de lege care prevede implementarea măsurilor din iniţiativa cetăţenească ”Copilărie farä Pornografie”, prin care sunt trasate o serie de norme care fac posibilă păstrarea valorilor morale în societatea românească.

CITEȘTE ȘI:

George Simion prezintă programul AUR pentru turism: Construcţia de insule artificiale în Marea Neagră, „ca în Dubai”

George Simion este “În Opoziție cu Denise Rifai”: E NEVOIE de un președinte care să nu accepte sfaturi. Am fost conduși prea mult de păpuși