Claudiu Târziu, copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor, a susţinut sâmbătă, 14 august, la Târgu Mureş, că Ungaria îşi permite să facă investiţii masive în Transilvania astfel încât să devină „stăpâna de facto a unei bucăţi importante din ţara noastră”.
Cum s-a ajuns în această situație? Ei bine, Claudiu Târziu este de părere că Budapestei i se permite să facă toate acestea, drept dovadă că statul român nu reacţionează.
„Suveranitatea? Aici, într-adevăr, avem o mare problemă cu UDMR, care nu ezită cu niciun prilej să arate că nu respectă statul în care are reprezentanţi la vârf, parlamentari şi miniştri, că nu respectă Constituţia pe care au jurat atunci când şi-au preluat mandatele, că nu respectă majoritatea românească, o majoritate nu doar tolerantă, ci plină de dragostea faţă de celelalte etnii conlocuitoare”, a declarat Claudiu Târziu.
Suntem un model pentru Europa în privinţa tratamentului pe care îl acordăm etniilor conlocuitoare şi nu o facem dintr-un program politic, ci pentru că aşa ne place să trăim în armonie, cetăţeni de toate etniile. Bunătatea noastră nu ar trebui să fie interpretată drept prostie sau slăbiciune şi acest lucru ar fi uşurat dacă la nivelul politicii externe şi interne am avea o viziune bine definită şi programe bine articulate” – Claudiu Târziu, copreședinte AUR.
„Dacă Ungaria îşi permite să facă investiţii masive în Transilvania până într-acolo încât să devină stăpâna de facto a unei bucăţi importante din ţara noastră este pentru că i se permite. Este pentru că noi, la nivelul conducerii ţării, nu avem o viziune în privinţa aceasta şi nu avem politici publice”, a explicat Claudiu Târziu.
El a afirmat că politicile publice lipsesc şi în privinţa românilor din afara graniţelor. În opinia copreședintelui AUR, politicienii români ar avea de învăţat de la cei din Ungaria în acest domeniu.
„În calitate de preşedinte al Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senat am făcut, în prima jumătate a acestui an, un tur al comunităţilor româneşti din jurul graniţelor şi am observat pe viu că statul român nu se ocupă în niciun fel de românii din afara graniţelor. Sunt lăsaţi de izbelişte. Din acest punct de vedere, Ungaria are o politică foarte bine structurată, foarte bine dusă, foarte bine finanţată. Nu avem nimic împotrivă, e dreptul acestui stat să aibă grijă de conaţionalii săi, oriunde s-ar afla ei. Dar am putea să învăţăm din asta şi noi şi să ne ocupăm mai cu dedicaţie de respectarea drepturilor românilor din afara graniţelor. Tot aşa cum ar trebui să ne ocupăm de respectarea drepturilor şi libertăţilor românilor din centrul ţării, unde numeric românii sunt minoritari şi unde sunt trataţi mai rău decât într-un stat străin. Aşa ceva este inacceptabil! Denunţăm această inconştienţă la nivel guvernamental, am atras atenţia asupra ei în nenumărate rânduri”, susține Claudiu Târziu.
Protestăm împotriva lipsei de reacţie atunci când românii au nevoie de ajutor din partea Guvernului şi a majorităţii parlamentare. Încercăm să suplinim această lipsă de interes şi de grijă faţă de românii din centrul ţării prin implicarea noastră cât mai activă” – Claudiu Târziu.
La rândul său, deputatul Dan Tănasă a spus că Ungaria se comportă, cu acceptul tacit al Bucureştiului, ca un „stat co-suveran în Transilvania”. El consideră atitudinea preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, referitoare la acest subiect, ca fiind „complet lipsită de conectivitate cu realitatea”.
Ungaria cumpără la propriu Transilvania, bucată cu bucată, pădure cu pădure, clădire cu clădire. Nu doar cumpără, ci vine şi construieşte de la zero instituţii pe care pune ulterior drapelul Ungariei, pune inscripţii exclusiv în limba maghiară. Practic Ungaria se comportă, cu acceptul tacit al Bucureştiului, ca un stat co-suveran în Transilvania. Deja ştim foarte clar că Ungaria nu are acceptul Bucureştiului pentru a derula programele pe care le derulează, însă de la Bucureşti reacţia a fost anemică de fiecare dată” – Dan Tănasă, deputat AUR.
Conducerea AUR a participat sâmbătă, la Târgu Mureş, la cursurile Academiei Politice „Gabriel Constantinescu” pentru membrii formaţiunii din judeţul Mureş.